Blogosfera

19.04.2014

  • Stigmatele, misterul rănilor divine

    Văzut ca un semn al divinităţii, dar şi ca posibilă isterie, fenomenul stigmatizării rămâne un mister încă nedezlegat, fascinând atât lumea religioasă cât şi cea ştiinţifică. Introducerea stigmatizărilor în categoria manifestărilor de tip paranormal a generat proteste din partea credincioşilor. Dar şi Biserica priveşte aceste minuni cu mult scepticism. Oricum am interpreta stigmatele, fenomen paranormal, manifestare supranaturală sau pur şi simplu miracol, ele au un ecou foarte puternic în conştiinţe, o mare încărcătură emoţională şi nu pot fi ignorate.

    Rănile martiriului

    Stigmatizarea constă în apariţia pe corp a unor urme, leziuni şi hemoragii inexplicabile, care reproduc urmele martiriului lui IisusHristos. Semnele stigmatizării se materializează sub forma a cinci răni: două pe mâini, două pe picioare şi una în partea laterală a pieptului, în locurile în care Mântuitorului i-au fost bătute cuiele şi unde a fost zgâriat cu suliţa de ostaşul roman. Există cazuri în care rănile apar numai în palme, altele sunt însoţite în mod inexplicabil de zgârieturi pe frunte, asociate cu rănile produse de coroana de spini. Uneori au apărut leziuni pe umărul drept, fiind considerate urmele lăsate de crucea purtată în timpul calvarului.

    Din dragoste pentru Mântuitor

    Explicaţia aproape unanim acceptată este aceea că subiecţii, cuprinşi de un fior mistic extrem de puternic, din dragoste pentru Mântuitor, retrăiesc supliciul acestuia. Când trăirea are loc la înalte cote emoţionale, apare şi răspunsul fiziologic, adică rănile. Extazul mistic poate fi însoţit şi de alte manifestări considerate supranaturale: aureole de lumină în jurul capului, vindecări miraculoase sau chiar levitaţie. Iosif de Copertino, spre exemplu, s-a înălţat în aer chiar în prezenţa Papei Urban al VIII-lea.

    Între fals şi autentic

    Dată fiind vechimea fenomenului în materie de stigmate, distingerea falsului de autentic se face după reguli bine stabilite. În cazurile reale de stigmatizare, rănile sunt adînci şi pot chiar perfora mâinile sau picioarele. Prezenţa stigmatelor este asociată cu stări de extaz mistic, mai ales când apar prima oară. Sângerările sunt abundente, uneori zilnice. Alteori, ele pot să apară săptămânal (vinerea), pe parcursul mai multor ani, chiar de-a lungul câtorva decenii. Rănile emană adesea un miros plăcut, de flori. Stigmatele autentice sunt însoţite de dureri pe întreaga perioadă a prezenţei lor. Rănile nu se infectează, dar nici nu răspund la tratamentele medicale.

    Apariţia rănilor, efectul autosugestiei?

    Apariţia stigmatelor a fost pusă deseori pe seama autosugestiei. Într-o şedinţă de hipnoză, i s-a pus subiectului în palmăo monedă. I s-a sugerat că ţine în mână o bucată de metal încins. Subiectul a simţit cum îl frige metalul şi i-a dat drumul imediat, într-un gest reflex. În palma sa a rămas urma unei uşoare arsuri. Senzaţia de fierbinte a dispărut la comanda hipnotizatorului, iar arsura în câteva ore. Psihologii cred că mecanismul în cazul stigmatelor este acelaşi. Rănile apar spontan sau ca urmare a practicării unei tehnici numite „imitatio Christi“. Adică din dorinţa de a-l imita pe Iisus, de a participa la suferinţa sa. Postul de 40 de zile este una din etapele „imitatio Christi“.

    Fenomenul Myrna

    Unul dintre cele mai recente cazuri s-au petrecut în Damasc. Începând cu 22 noiembrie 1982, într-o casă din cartierul Soufanieh, au început să se întâmple lucruri ciudate: dintr-o copie a icoanei Fecioarei Maria şi din corpul Myrnei Nazzour curgea ulei. Avea 39 ani şi sănătoasă. Se căsătorise cu Nicholas cu şase luni înainte de minune. Prima oară a început să exude ulei din palme. Apoi pe palme şi picioare i-au apărut semnele crucificării. Myrna, pe numele adevărat, Mary Kourbet Al-Akras, are un nivel intelectual mediu, neabsolvind bacalaureatul. Tatăl ei este greco catolic, iar mama ortodoxă. Are doi copii. Specialiştii din mai multe ţări pe unde a fost în pelerinaj, Siria, Germania, Franţa, Italia, au analizat compoziţia uleiului. Rezultatele de laborator au fost aceleaşi: din coprul ei iese ulei de măsline 100%.

    De vorbă cu Fecioara Maria

    Fecioara Maria i s-a arătat Myrnei de multe ori comunicându-i mesaje pentru binele omenirii în limba arabă. Apariţiile au avut loc noaptea, pe terasa casei. În timpul acestor deconectări de lumea exterioară, din faţa, mâinile, ochii şi gâtul Myrnei a curs ulei. Cea mai lungă transă a fost de 72 de ore consecutive, între 26 şi 29 noiembrie 1984. Pe durata extaziilor, care sunt înregistrate video, au fost prezenţi 4 medici. Stigmatele îi apar în perioada postului Paştelui. Numai în anii în care Paştele ortodox şi cel catolic s-au sărbătorit în aceeaşi zi, rănile s-au închis de la sine. Fenomenul a fost confirmat cu stupefacţie de chirurgii prezenţi.

    Călugărul ales

    Cel mai cunoscut caz, este al unui călugăr italian. Francisc s-a născut la 25 mai 1887, în orăşelul italian Pietrelcina, fiind al şaptelea copil al familiei di Nunzio. A fost botezat astfel la dorinţa mamei, care îl adora pe Sfântul Francisc din Assisi. Încă din copilărie, micul Francisc mergea zilnic la biserică, citea cărţi religioase cât păzea oile, dormea pe jos, cu o piatră sub cap. La 5 ani a văzut-o pe Fecioara Maria.

    Fratele Pio

    La 16 ani, s-a călugărit la mănăstirea franciscană din Morcone unde a primit un nou nume: Fra (fratele) Pio din Pietrelcina. A dus o viaţă plină de penitenţe: flagelarea trupului, mâncare puţină, practicarea tăcerii. A avut viziuni cu Fecioara Maria şi Iisus Christos. A studiat în cinci mănăstiri. Era veşnic bolnav. Termometrele din mănăstire se spărgeau când i se lua temperatura. Când i-au pus termometrul de la baie, preoţii au văzut cu stupoare că avea 48°C. În 1910, a fost hirotonisit preot. Şase ani mai târziu a ajuns la San GiovanniRotondo, unde a rămas până la moarte.

    A sângerat 50 de ani

    La 24 de ani i-a apărut în mijlocul palmelor un punct roşu, care-i dădea dureri mari. La 33 de ani, vârsta lui Iisus, i-au apărut pe corp toate rănile Mântuitorului. San Giovanni Rotondo a devenit, datorită lui Padre Pio, unul dintre cele mai vizitate locuri ale Italiei. Spovedea câte 16 ore pe zi. Din cauza stigmatelor sale, în1931 a fost suspendat din funcţiile sacerdotale pentru doi ani. S-a estimat că pierdea zilnic între 150 si 200 de grame de sânge. Nimeni n-a reuşit să explice cum rezista, mâncând extrem de puţin, şi cu dureri necruţătoare. A murit pe 23 septembrie 1968. Cu uimire, preoţii şi medicii au văzut că rănile i-au dispărut. A trăit 81 de ani, din care 58 de preoţie. A vărsat sânge din 50 de stigmate.

    Minunile

    Multe au fost însănătoşirile miraculoase săvîrşite de Padre Pio. Un copil de 14 ani avea două cocoaşe. Padre l-a spovedit şi i-a mângâiat spatele diform. Băiatul s-a ridicat cu spatele drept de pe scăunelul unde stătuse îngenuncheat. A vindecat cazuri de paralizie, orbire din naştere, cancer, surditate. 23 septembrie, ziua ridicării sale la Ceruri, este considerată sărbătoare catolică. A fost santificat la 16 iunie 2002. Despre el se spune că ar fi avut darul de a vedea şi păcatele pe care cei ce i se spovedeau nu le mărturiseau. Sau că putea fi văzut în acelaşi timp în două locuri.

    Viziuni despre atentate teroriste

    Singurul preot stigmatizat al istoriei, avea şi darul profeţiei. Pe când Karol Wojtyla era doar un tânăr preot, Padre Pio i-a spus: „Vei deveni Papă“. Cercetătorii susţin că, în 1950, abatele italian a prevestit valul de terorism ce urma să se abată asupra lumii la cumpăna dintre milenii. Spunea că, în primăvara anului 2003, va apărea un gaz aducător de moarte în principalele megapolisuri ale lumii. Vîntul va purta gazul otrăvitor prin lume. Autorii acestei catastrofe sunt teroriştii. Ţările victimizate, orbite de furie, vor păşi pe calea războiului împotriva terorismului. În centrul evenimentelor se vor aflaChicago, Londra, Roma, Ierusalim şi Tokyo. Padre Pio spune că Elveţia va trebui să fie pregătită pentru tulburări politice şi economice.

    stigmate1 Stigmatele, misterul rănilor divine

    Vaticanul manifestă prudenţă

    Biserica manifestă o prudenţă exagerată. Există o inflaţie de miracole în ultima vreme pe care autorităţile clericale se feresc să le recunoască pentru a nu fi acuzate de propagandă religioasă. Minunatele semne, cum mai sunt numite stigmatele în limbaj religios, sunt examinate cu deosebită atenţie de oamenii Bisericii, ani la rând. Pentru că au existat numeroase tentative de fraudă. Fanaticii nu au ezitat să îşi producă singuri rănile specifice martiriului lui Iisus. Drept urmare, Vaticanul a înfiinţat o comisie specială de studiere a minunilor.

    Stigmatele Diavolului

    Există cazuri de stigmate care nu reprezintă semnele crucificării. Urmele unor muşcături apărute în mod inexplicabil sunt considerate în accepţiune religioasă semne ale diavolului pe corpul celui posedat. Cele mai frecvente sunt muşcăturile la încheietura mâinii. De obicei, sănătatea mintală a subiecţilor consideraţi posedaţi este adesea pusă sub semnul îndoielii.

    Francisc de Assisi

    Sfântul Francisc din Assisi s-a născut la 1 septembrie 1181 în oraşul italian Assisi, într-o familie de postăvari. La 14 ani a plecat la Roma. A început să manifeste o atenţie deosebită faţă de săraci. Într-o zi, neavând bani, a scos cămaşa de pe el şi a dat-o unui milog. Îl imita pe Christos în umilinţă, sărăcie, simplitate şi nevinovăţie. După o rugăciune, pe muntele Averno, Francisc a avut o revelaţie în care i-a apărut Mântuitorul răstignit. Când şi-a revenit, s-a trezit cu stigmatele pe mâini, picioare şi coaste, răni pe care le-a purtat până la moarte. Ultimii doi ani de viaţă i-a trăit cu mâinile şi picioarele bandajate. Nu îşi expunea stigmatele în public. A murit la 45 de ani. A înfiinţat Ordinul Franciscanilor, bazat pe dragostea pentru oamenii săraci, bătrâni, bolnavi şi copii.

    Luise Lateau

    Cazul Luise Lateau se numără printre primele care au fost studiate cu o rigoare deosebită. În 1873, când femeia purta stigmatele de şase ani, a fost supusă unor studii efectuate sub patronajul Academiei Regale de Ştiinţe din Belgia. Autenticitatea rănilor a fost recunoscută. Neurologul Lefebre a supravegheat-o vreme de cinci luni, cu intenţia de a vedea dacă nu cumva îşi provoacă singură rănile. I-a închis mâinile în cutii de lemn şi în cilindri de sticlă. Cu toate acestea, în fiecare vineri, după miezul nopţii, rănile sângerau.

    Therese Newmann

    Therese Newmann a avut în 1926 o viziune cu Isus pe Muntele Măslinilor. A simţit o durere puternică în piept şi a început să sângereze. Apoi i-au apărut răni şi pe mâini şi picioare. După această întâmplare a refuzat să mai mănînce, ani la rând. În parapsihologie, fenomenul supravieţuirii vreme ândelungată fără hrană se numeşte inedia. Atunci când intra în extaz, Therese Newmann plîângea cu lacrimi de sânge.

    Mereu 12 stigmatizaţi

    Se spune că pe planetă există în permanenţă 12 purtători de stigmate, în viaţă. Când moare unul, apare altul, ei simbolizând mereu cei 12 apostoli. Nu s-a făcut un recensământ al stigmatizaţilor. Deşi este un fenomen rar, există destule informaţii despre cazuri concrete de stigmatizare. Studiile amănunţite reţin spre cercetare doar 20-30 de cazuri, din toate timpurile. Vaticanul a consemnat aproximativ 500 de purtători de stigmate până în prezent, din care a santificat doar 62.

    Sursa: Efemeride — 19.04.2014 - 6:34 am

  • 18.04.2014

  • Monstrul din Loch Ness fotografiat cu ajutorul unui satelit

    Un satelit Apple a surprins cateva imagini care a fost preluata de numeroase publicatii din intreaga lume. Este vorba despre o creatura, despre care britanicii spun ce e mostrul din Loch Ness.

    Imaginile surprinse cu ajutorul satelitului au fost vazute initial doar de cei care aveau o aplicatie Apple, pe iPad sau iPhone.

    Am dat de imagini dintr-o intamplare, mai uitam pe transmisiile satelitului si dintr-o data l-am vazut. I se vedea forma mare sub apa si am sunat un expert care stia mai multe despre monstrul din Loch Ness“, a declarat unul dintre cei care au facut imaginile publice.

    “Am crezut mereu in existenta acestui monstru, iar pozele sunt dovada ca e real. Din pacate, nu am reusit sa il mai surprindem din nou“, a mai spus barbatul.

    monstrul 2 Monstrul din Loch Ness fotografiat cu ajutorul unui satelit

    monstrul Monstrul din Loch Ness fotografiat cu ajutorul unui satelit

    Protv

    Sursa: Efemeride — 18.04.2014 - 6:22 pm

  • Semnificația ezoterică a Paștelui

    Paștele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creștine, care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu în religiile creștine, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paștelui marchează începutul anului ecleziastic creștin.

    Semnificația spirituală a Paștelui este una cu mult diferită față de ceea ce a devenit această sărbătoare în zilele noastre. Trecând peste aspectul material al acestei sărbători fundamentale, adică mâncarea și băutura până la refuz, Paștele are o legătură mult mai importantă cu existența și nu cu moartea Mântuitorului.

    La fel ca ebraica, greaca veche atribuie fiecărei litere câte o cifră. Astfel, numele lui Iisus, adică ” Iesous “, corespunde șirului de cifre 888. Acest lucru este de-a dreptul fantastic, pentru că mitologia greacă oferă o conotație fantastică acestui număr, el reprezentând Soarele sau lumina lumii.

    În acest sens, și numărul 12, ucenicii lui Iisus, este reprezentat de cele 12 constelații prin care Soarele se mișcă într-o perioadă definită de timp.

    Aceste două fapte, aparent fără nicio legătură, ne conduc către ideea generală că Iisus nu este nimeni altul decât fiul Soarelui. Dacă ne întoarcem puțin în timp și analizăm sărbătorile precreștine, nu putem să nu remarcăm că la începutul primăverii se sărbătorea cu mare fast Ziua Soarelui. Oamenii din acele vremuri slăveau și respectau astrul care le trimitea lumina caldă din adâncul sufletele lor. Mai mult de atât, Soarele era considerat precum un zeu creator, sau precum o entitate creatoare de viață.

    Acest festival de primăvară avea menirea să deschidă sufletele oamenilor și la propriu, dar și la figurat, pentru ca lumina, aceeași care se ia în Noaptea de Înviere din ziua de astăzi, să le purifice trupurile, mintea și nu în ultimul rând sufletul.

    Termenul de “paşte” se trage din cuvântul ebraic “pesah” care semnifică o trecere. De asemenea, sunt numeroase voci care susțin că de fapt Paștele este un derivat al zeității grecești Astarte. Această zeiță păgână a fost numită de babilonieni Ishtar, Inaanna de sumerieni, sau Ashoreth de către evrei.

    Titlurile ei sunt multe şi reflecta complexitatea atributelor sale; Lumina Lumii, Cea care Deschide Pântecul, Judecătoarea cea Dreaptă, Dătătoarea de Legi, Zeiţa Zeiţelor, Regina Cerului, Cea Care Dă Putere, Doamna Victoriei, Iertătoarea de Păcate, Torta Cerului şi a Pământului, Păstorita a Pământurilor. Este Steaua Serii (Zib) – Zeiţa dragostei şi a plăcerii şi Steaua Dimineţii (Dilbah) – Zeiţă a războiului şi distrugerii. Cel mai important este că această zeiță este considerată Lumina Lumii, femeia care dă naștere deși rămâne fecioară.

    paste Semnificația ezoterică a Paștelui

    Este sora Zeului Soare – Utu şi a Zeiţei Subpământului, Ereschkigal. Este înfăţişata purtând o centură ce are înscrise pe ea semnele zodiacului călare pe un leu, animalul ei, şi, asemeni Dianei , este însoţită de câini.

    Sursa: Efemeride — 18.04.2014 - 5:53 pm

  • Mistere ascunse în Cina cea de Taină

    • Pictura renascentistă dă naştere la noi speculaţii care completează enigmaticul Cod al lui Da Vinci 
    • O replică a celebrei fresce se află în Biserica Evanghelică din Rîşnov 

    „Cina cea de taină“ a lui Leonardo da Vinci este cea mai populară reprezentare artistică a ultimei cine a Mîntuitorului. Marele pictor renascentist a reuşit să zugrăvească momentul dramatic în care Iisus anunţă că unul dintre apostoli îl va vinde. Este însingurat şi trist. Geniul lui Da Vinci nu numai că impresionează şi astăzi iubitorii de artă, dar generează şi interpretări, mai mult sau mai puţin veridice. Convinşi că ascunde mistere încă neobservate, teologi, istorici, muzicieni, informaticieni şi scriitori au descoperit noi mesaje, simboluri şi coduri nedezlegate în compoziţia lui Da Vinci. Dacă vreţi să le studiaţi cu atenţie, pe viu, nu pe Internet sau în cine ştie ce copie kitschoasă, puteţi admira clona uimitor de reuşită care străjuieşte altarul Bisericii Evanghelice din Rîşnov. 

    Iisus copil, Iisus la marginea mesei 

    Apropiindu-se data Paştelui (care la evrei înseamnă sărbătoarea comemorării ieşirii din robia egipteană), Iisus a vrut să cineze pentru ultima dată împreună cu ucenicii Săi. Ştia deja că Iuda Îl vînduse şi că aştepta doar momentul potrivit pentru a-L preda căpeteniilor iudeilor. Cina cea de Taină s-a săvîrşit în ziua de 13 nisan (6 aprilie) a anului 30. Scena cu Iisus înconjurat de cei 12 apostoli stînd la masă a fost zugrăvită de mulţi artişti de-a lungul timpului. Dar cea mai populară rămîne fresca lui Da Vinci, veche de peste 500 de ani. Înaintea ei, au existat şi altele. Fresca din catacomba Domitila (Roma) îl reprezintă pe Christos-Învăţător înconjurat de apostoli. Se află toţi în jurul unei mese, înveşmîntaţi în alb. Chipul lui Cristos arată un Mîntuitor foarte tînăr, iar discipolii au feţe de copii. Printre mozaicurile din Ravenna (secolul VI) există o altă Cină cea de Taină. Apostolii stau în spatele lui Iisus, în semicerc. Aici, Iisus este matur, cu barbă. În bisericile ortodoxe, Cina apare în numeroase icoane de lemn, iar în România, la Voroneţ, întîlnim o Cină în care Iisus este plasat nu în centru, ci la marginea mesei. 

    Altfel de Cine, altfel de personaje 

    Cina din cripta bazilicii San Isidoro din Leon, frescă aparţînd picturii romanice, ne arată nu numai personajele ştiute, ci şi alţi ucenici, cum ar fi Matia. Iuda primeşte pîinea din mîna lui Cristos, în timp ce, cu cealaltă mînă apucă un peşte din tavă, gest prin care îşi dovedeşte trădarea. Cea mai bogată în reprezentări ale Cinei cea de Taină este perioada Renaşterii. Domenico Ghirlandaio, din Florenţa, a pictat în 1480 o Cină în care Iuda e însoţit de o pisică, simbol al infidelităţii. În tabloul lui, pictorul olandez Dirk Bouts din Louvain (1467) înfăţişează personajele fără aureole de sfinţi, iar Iuda e pictat cu spatele. Cina cea de Taină a lui Juan de Juanes evocă momentul consacrării pîinii de către Isus, iar Iuda e surprins gata să plece. În ultimele secole, artiştii moderni au dat noi interpretări momentului Cinei. La bazilica Sagrada Familia, Cina cea de Taină apare sculptată cu forme viguroase, de influenţă cubistă, pe faţada Patimilor. Este opera sculptorului J. M. Subirachs. Controversatul Dali a pictat şi el Cina cea de taină (1955), într-o ambianţă futuristă. 

    De ce Iisus n-are picioare? 

    Peste miile de variante ale Cinei cea de Taină din toate timpurile, cea a lui Da Vinci a rămas cea mai cunoscută, dorită, copiată şi interpretată. Are 460×880 cm. Pictura murală se găseşte în fosta sală de mese a bisericii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano. A fost realizată între 1495–1498, în tempera şi ulei pe ipsos. După puţin timp, vopseaua a început să se desprindă. În cursul secolelor, pictura a fost de mai multe ori restaurată, rezultatele fiind mai degrabă negative, culorile întunecîndu-se. Călugării dominicani au distrus peretele inferior, deschizînd o uşă chiar la mijloc, eliminînd astfel picioarele lui Iisus. Ultima restaurare, începută în 1948 şi terminată la 28 mai 1999, a reînnoit pigmentul colorant milimetru cu milimetru. În august 1943, în urma unui bombardament aerian, tavanul încăperii s-a prăbuşit, dar pictura a rămas ca prin minune intactă, protejată doar de cîţiva saci cu nisip. În 1980, împreună cu biserica şi cu mănăstirea dominicană, opera lui Leonardo a devenit patrimoniu UNESCO. E vizitată din 15 în 15 minute de cîte 25 de vizitatori. Pe an, sînt cam 320.000, de 3-4 ori mai puţini decît numărul cererilor. 

    Litere care nu se văd 

    Cina lui Da Vinci este deosebită pentru că, pentru prima oară, personajele sînt zugrăvite cu emoţiile fireşti din momentul cînd au aflat de la Iisus că „Unul dintre voi mă va trăda“. Ca şi pe Gioconda, mulţi pictori au încercat să o reproducă, dar fără a reuşi să egaleze geniul originalului. Cina a ajuns şi în producţia industrială, pe oglinzi, mouse-pad-uri, feţe de pernă, brelocuri. E cusută pe goblenuri. E folosită în reclame şi caricaturi. Există şi o formaţie canadiană cu acest nume. Dar, mai presus de toate, Cina cea de Taină e studiată şi răstălmăcită în fel şi chip. Mulţi cred că Da Vinci, autor a peste 600 de invenţii, ar fi introdus cu bună ştiinţă în pictură mai multe mesaje codate. Niciun detaliu nu pare să fie întîmplător. Eroii cărţii lui Dan Brown poartă un dialog despre „Cina cea de taină“, ajungînd la concluzii care, dacă ar fi adevărate, ar zdruncina din temelie creştinismul. Astfel, de cîţiva ani ne macină gîndurile ideea că personajul din dreapta lui Iisus, cu un chip feminin, este Maria Magdalena cu care Mîntuitorul ar fi avut o legătură intimă. Între ei, linia umerilor desenează un „M“, de la numele femeii. Tot între ei, ar fi un „V“, simbolul Sfîntului Graal. Iar dacă imaginea femeii am muta-o la dreapta, Maria Magdalena ar sta cu capul pe Iisus, într-un gest tandru. 

    Un prunc la Cină 

    O legendă spune că Leonardo ar fi folosit acelaşi bărbat drept model pentru pictarea chipurilor lui Iisus şi Iuda, cele două personaje semănînd foarte mult. În cartea „The Bible Fraud“ a australianului Tony Bushby, se vorbeşte despre fratele geamăn al lui Iisus. Unii spun că în tablou n-ar fi Ioan, dar nici Maria Magdalena, ci fratele lui Iisus, asemănarea dintre ei fiind izbitoare. Că Iisus ar fi avut legături matrimoniale cu Maria Magdalena pare să susţină şi experimentul italianului Slavisa Pesci. Informaticianul a obţinut întîi imaginea în oglindă a picturii. Apoi a suprapus-o peste original. Se pare că ceea ce a obţinut a dat naştere unor noi ciudăţenii şi scandaluri. Prin întrepătrunderea celor două imagini, se obţine silueta unei femei stînd în picioare, cu un prunc în braţe. Mai apare şi un cavaler templier (Da Vinci făcea parte din Ordinul Opus Dei, conform unor dosare secrete din Arhivele Naţionale Franceze). Imaginea este neclară, de aici şi acuzaţia că marea descoperire ar fi pură speculaţie. Suprapunînd parţial cele două picturi, Pesci a descoperit la marginea mesei chipul lui Da Vinci însuşi. 

    cina cea de taina Mistere ascunse în Cina cea de Taină

    O pictură melodioasă 

    Dacă nu ascunde secrete codate, atunci pictura ascunde sigur compoziţii muzicale. Aceasta este ultima descoperire a compozitorul italian Giovanni Maria Pala. El a arătat că, dacă aşezăm pe un portativ mîinile apostolilor şi ale lui Iisus, precum şi pîinile de pe masă, exact la înălţimile la care sînt poziţionate în tablou faţă de o linie orizontală imaginară, vom obţine o melodie de 40 de secunde. Notele cîntate de la dreapta la stînga, cum scria Da Vinci, formează o compoziţie completă, solemnă, în tempo lent, subliniind tragismul scenei biblice. Fiindcă apostolii sînt grupaţi cîte 3, atunci, muzica se cîntă în măsura de 3/4, aşa cum se cînta cea mai mare parte a muzicii din secolul XV. Dar de ce ar fi „ascuns“ Leonardo această partitură în tablou şi ce mesaj transmite melodia, nu s-a explicat încă. 

    Zodiacul lui Da Vinci 

    Un post de televiziune german a prezentat o altă teorie năucitoare despre tabloul lui Da Vinci. Autorii susţin că în „Cina cea de Taină“, sub chipurile apostolilor se ascund cele 12 zodii. Iisus ar fi semnul Balanţei, fiindcă stă cu braţele depărtate. Toma, cu degetul în sus, mimează o înţepătură, deci e semnul Scorpionului. Gheorghe e pregătit să apuce prada, fiind zodia Leului. Filip are braţele întoarse spre trup, ca un Rac. Matei e Săgetătorul, dar fără arc. Simon Zilotul e Berbecul fiindcă ţine degetele în formă de cerc, simbolul începutului de an zodiacal. Ioan este zodia Fecioarei, Petru este Capricorn fiindcă mîna lui stîngă pare să semene cu botul unei capre, Iuda nu e nicio zodie, Taurul e Tadeu cu degetele ridicate precum coarnele taurului. Andrei simbolizează Peştii după cum ţine mîinile astfel încît să sugereze un peştişor cu înnotătoare. Iar zodia Gemeni e reprezentată de Iacob Alfeu, frate cu Iacob. Specialiştii au observat că, dată fiind precizia cu care au fost aşezate personajele, aproape matematică, nu e de mirare că apar atîtea interpretări, care mai de care mai aiuristice. Oricît de multe ar fi, sîntem în Săptămîna Patimilor, iar joi ne vom aminti de adevărata Cină cea de Taină. Nu cea din tablourile pictorilor, ci cea din inimile noastre. 

    Cina de la Rîşnov 

    • Biserica Evanghelică din Rîşnov adăposteşte două replici ale Cinei celei de Taină. Una este pictată la 1500, pe peretele din stînga altarului. A fost descoperită acum cîţiva ani, cu ocazia lucrărilor de restaurare. Din păcate, pictura murală este în prezent puternic deteriorată, neputîndu-se descifra detaliile operei contemporane cu Da Vinci. Însă altarul, construit în 1682, este decorat cu o clonă a celebrei lucrări a lui Da Vinci, realizată de pictorul Eduard Mores în 1929. Biserica poartă hramul Sfîntului Matei, este cea mai veche ctitorie a Basarabilor din Transilvania, a fost amintită în documente prima oară la 1394 şi are forma unei bazilici romane, fiind fortificată ulterior în stil gotic. 

    A treia în lume 

    • „Cina cea de taină“ a lui Leonardo da Vinci este estimată la 510 milioane de dolari. Principalul motiv pentru care n-a fost vîndută sau furată pînă acum este acela că nu poate fi mutată. Este a treia din topul celor mai scumpe lucrări artistice din lume, după Capela Sixtină (789 milioane de dolari) şi Gioconda (642 milioane dolari). 

    monitorulexpres.ro

    Sursa: Efemeride — 18.04.2014 - 8:15 am

  • “Buldozerul” din Panama, misterul mașinăriei făcute cadou oamenilor de către zei

    Societățile antice au avut acces la tehnologie de nivel înalt, iar pentru a dezvolta și susține această teorie stranie, unul dintre exemplele concludente este artefactul supranumit “buldozerul” din Panama.

    A fost descoperit în 1920 în Panama și este miniatura unui aparat de excavat, cu care anticii au intrat în contact cu mii de ani în urmă. Inițial artefactul nu s-a bucurat de prea multă atenție pentru că s-a crezut că este doar un simplu jaguar transpus sub forma unei bijuterii. Odată cu trecerea anilor, diverși arheologi care au intrat în contact cu acest pendantiv au fost stupefiați de complexitatea sa, dar și de elementele stranii cu care a fost dotat.

    Interesant este faptul că pe corpul jaguarului au fost instalate mai multe mecanisme interesante. A fost dotat cu 4 roți pe care se sprijină și altele două la coadă. De asemenea, ghearele animalului sunt realizate în așa fel în cât par a fi fost folosite pentru excavare. Aceste gheare sunt prinse într-un sistem special, care le conferă libertatea de a se mișca de jos în sus cu foarte mare ușurință. De asemenea pe spatele miniaturii se poate observa o cabină de comandă. Se spune că acela ar fi fost locul de unde se putea manevra buldozerul antic.

    Mai mult de atât, trunchiul animalului este acoperit cu o sumedenie de mecanisme. Ghearele, sau lopețile, sunt prinse într-un dispozitiv mecanic și sunt legate de cele două roți atașate pe coada lungă și neobișnuit de puternică.

    După cum susținea David Hatcher Childress, în cartea sa “Tehnologia zeilor”, acest aparat, la o scară mai mare, putea să fi fost construit în scopul excavației. Straniu este faptul că civilizațiile care au trăit pe teritoriul Americii de Sud nu au dispus de o asemenea tehnologie avansată, motiv pentru care se speculează că buldozerul ar fi fost făcut cadou de către zei.

    Civilizația precolumbiană Maya a avut numeroase zeități transpuse sub forma jaguarului. De asemenea, olmecii, prima civilizația care a trăit în America de Sud, îl venerau pe Zeul Jaguar.

    buldozer panama 2 Buldozerul din Panama, misterul mașinăriei făcute cadou oamenilor de către zei

    Chiar și în cultura aztecă, acest zeu exista și era iubit de către oameni. Pornind de la aceste fapte simple, este la îndemâna oricui să facă o legătură simplă în buldozerul din Panama, tehnologia avansată cu care a fost dotat, forma de jaguar pe care o are, dar și religia diverselor culturi antice.buldozer panama Buldozerul din Panama, misterul mașinăriei făcute cadou oamenilor de către zei

    Probabil că aceasta este cauza principală pentru care David Hatcher Childress susține în cartea sa că acest artefact este de fapt reprezentarea rodului relațiilor strânse între civilizațiile din America de Sud și o civilizație extraterestră, creatoarea vieții.

    Sursa: Efemeride — 18.04.2014 - 7:40 am

  • 17.04.2014

  • De ce sunt considerati mai atragatori barbatii cu barba?

    Posted by on Apr 17, 2014 in Curiozitati Bizare Diverse | 0 comments

    Barbatii care poarta barba sunt considerati mai atragatori, dar numai in anumite conditii. Cercetatorii au aflat in urma unui studiu cand anume sunt femeile mai atrase de aceasta infatisare.

    barba

    In ultima perioada, multe vedete, printre care si Brad Pitt sau David Beckham, au aparut in public purtand barba, lansand astfel o noua moda. Cercetatorii au aflat insa ca aspectul aparent neingrijit nu este intotdeauna atragator.

    In cadrul unui studiu, 1.453 de femei si 231 barbati au fost rugati sa dea note unui numar de 36 de barbati rasi sau cu barba, pentru a spune astfel care li se pare mai atragator.

    Au fost in total patru experimente, realizate in conditii diferite, iar parerile subiectilor au fost de asemenea variate.

    Astfel, spune Barnaby Dixson, de la Universitatea New South Wales, spune ca femeile sunt mai atrase de barbatii cu barba atunci cand acestia sunt o raritate, nu o moda.

    De exemplu, intr-un bar unde toti barbatii sunt perfect rasi, singurul barbat cu barba va fi considerat mai interesant si mai placut. De asemenea, intr-un local plin cu barbosi, femeile vor fi mai atrase de un barbat ras.

    In concluzie, raritatea este mai interesanta ca moda. La fel se intampla si in natura, unde masculii cu caracteristici unice, deosebite, au mai multe sanse sa se imperecheze.

    Studii anterioare aratasera ca barbatii cu barba sunt considerati mai agresivi, mai masculini, mai duri, dar si mai romantici.

    Rezultatele acestei cercetari au fost publicate in revista Biology Letters.

    Sursa: Daily Mail

    Postari asemanatoare :

    Titanul: cel mai mare gândac din lume (FOTO)

    Sursa vieţii pe Pământ? O substanţă otrăvitoare!

    Consumul de oua este la fel de periculos ca fumatul?

    De ce unii oameni vad sunete?

    Ce trebuie sa mananci pentru a avea creierul mai tanar si pentru a pre...

    Secretul unei relatii fericite.

    Sursa: Curiozitati cultura generala — 17.04.2014 - 1:01 pm

  • De ce recomanda oamenii de stiinta dieta cu rapita… pentru vaci?

    Posted by on Apr 17, 2014 in Curiozitati Bizare Diverse | 0 comments

    Vacile hranite cu rapita dau un lapte mai sanatos, sugereaza rezutatele unui experiment care a durat 3 ani. Adaugarea in furaj a unor suplimente ce contineau rapita a dus la scaderea continutului de grasimi saturate din lapte cu peste 25%, marind totodata continutul de grasimi mononesaturate si grasimi trans naturale, despre care se crede ca ar avea efecte benefice pentru sanatatea umana.

    vaca

    Laptele astfel obtinut are un gust la fel de bun ca si cel obisnuit, sustin oamenii de stiinta de la Universitatea din Reading, Marea Britanie, care au condus experimentul.

    In general, medicii si nutritionistii considera ca un consum ridicat de grasimi saturate este daunator sanatatii, ducand la cresterea nivelului de colesterol si la sporirea riscului de aparitie a bolilor cardiovasculare; prin urmare, reducerea continutului de grasimi saturate din alimentatie ar fi o cale de a reduce riscul acestor boli.

    Produsele lactate contin in proportie semnificativa grasimi saturate (in special untul si branzeturile), dar contin si compusi cu rol benefic important, in special pentru sanatatea oaselor (proteine, calciu, fosfor, magneziu), deci reducerea consumului de lapte s-ar putea sa nu fie cea mai buna solutie. In schimb, un lapte in care sa se regaseasca toti acesti nutrienti sanatosi, dar mai putine grasimi saturate ar putea fi o optiune mai buna.

    Pornind de la aceasta idee, 22 de ferme de vaci de lapte din sud-vestul Angliei au luat parte la experiment, hranind vacile cu suplimente de rapita.

    Dupa ceva mai mult de o luna, s-a observat deja ca proportia de grasimi saturate din lapte scazuse cu aproximativ 5%, iar cea de grasimi mononesaturate crescuse cu cca. 9%.

    O a doua etapa a studiului a avut loc la ferma proprie a Universitatii din Reading, unde au fost efectuate analize mai detaliate.

    Rezultatele au aratat ca hranirea vitelor cu suplimente pe baza de ulei de rapita a dus la scaderea continutului de grasimi saturate din lapte cu 27% si a sporit continutul de grasimi mononesaturate si trans. Unele studii sugereaza ca grasimile trans naturale, spre deosebire de grasimile trans produse artificial (prin hidrogenarea uleiurilor), ar fi benefice pentru sanatate.

    Pentru a confirma daca acest tip de lapte reduce riscul bolilor cardiovasculare, cercetatorii vor fabrica din el branzeturi si unt, urmand ca, intr-un studiu viitor, sa testeze aceste produse, comparativ cu cele obtinute din lapte obisnuit, pentru a evalua impactul lor asupra sanatatii.

    Sursa: Mail Online

    Postari asemanatoare :

    Curiozitati Diverse : Top 10 tatuaje bizare ale celebritatilor

    Curiozitati Bizare Diverse - Marile curtezane ale istoriei

    De ce sunt oamenii monogami?

    Un studiu stiintific explica de ce este bine pentru sanatate sa ierti ...

    Ipoteza „Blue Monday”

    De ce declara americanii razboi lebedelor?

    Sursa: Curiozitati cultura generala — 17.04.2014 - 1:00 pm

  • Mărul lupului, planta care poate învinge cancerul

    În zona de vest a ţării i se spune mărul-lupului, în sudul Moldovei, curcubeţică, iar pe malul Dunării, buruiana de remf. Creşte prin vii, la margini de câmp şi prin locuri virane. Este înaltă de jumătate de metru, uneori mai mult, iar frunzele ei amintesc oarecum de cele ale fasolei. Are florile galbene, un miros foarte puternic şi destul de înecăcios, fiind ocolită de insectele dăunătoare, precum şi de bolile virale şi bacteriene ale plantelor.

    Buruiana aceasta este – se pare – una din cele mai puternice plante medicinale din flora noastră, având atât de multe aplicaţii, încât ar putea fi scrise despre ea tomuri întregi. Comparaţia cu forţa unei explozii atomice nu este hazardată, doar că efectul e pozitiv.

    Partea aeriană a fost studiată intens în anii ‘80, când savanţii au fost fascinaţi de efectele sale imunostimulatoare extrem de intense. S-a încercat atunci izolarea din frunzele sale a unui medicament de semisinteză cu administrare internă, însă s-a dovedit că separat de celelalte componente ale plantei, acidul aristolochic, principiul activ imunostimulator secretat de ea, este foarte toxic pentru ficat, putând favoriza chiar formarea tumorilor hepatice. Atunci s-a renunţat la studierea sa, ea rămânând, ca şi până atunci, în apanajul medicinii populare. Ceea ce ne determină acum să scriem despre ea sunt nenumăratele semnale primite, referitoare la miracolele terapeutice făcute cu ajutorul acestei plante. Lista afecţiunilor vindecate cu ea este impresionantă: de la boli hepatice şi infecţii recidivante la dermatoze rezistente la orice altă formă de tratament, tumori benigne şi maligne sau boli ginecologice.

    Utilizarea internă

    Prezintă fără doar şi poate riscuri, deoarece mărul-lupului, fără a fi atât de toxic ca spânzul, mătrăguna sau rostopasca, are o anumită acţiune nefastă la nivelul rinichilor şi a tubului digestiv, în doze mari dând reacţii adverse severe. Se pare că în doze mici, de până la 1,5 grame pe zi pentru un adult, administrat o perioadă limitată de timp (maximum o lună), nu prezintă nici un inconvenient, fiind chiar un remediu rapid în tratarea cancerului pulmonar, de piele, la sân şi la intestin, a hepatitelor virale, precum şi a infecţiilor intestinale, însă singurul care are investitura să prescrie şi să conducă acest tratament este medicul curant. Din acest motiv, nu ne vom ocupa în acest articol de administrarea internă a mărului-lupului, ci doar de tratamentele externe, care sunt lipsite de pericole, au o eficienţă foarte mare şi se aplică unei game foarte largi de boli.

    Boli care se vindecă prin tratamentul extern cu mărul-lupului

    • Pentru o cicatrizare estetică a rănilor sau a tăieturilor în urma unor intervenţii chirurgicale – se pune pe locul afectat o cataplasmă cu tătăneasă şi mărul-lupului o dată pe zi, ţinându-se vreme de o oră. Viteza de vindecare va creşte simţitor, iar cicatricele vor deveni cu timpul abia vizibile.
    • Rănile (inclusiv de la intervenţii chirurgicale) care nu se închid – se tratează cu comprese cu tinctură de mărul-lupului. Un tifon bine îmbibat cu tinctură se pune pe locul afectat vreme de 30 de minute, după care se îndepărtează compresa şi se lasă pielea să se zvânte vreme de măcar o jumătate de oră.
    • Cancer intestinal, genital, de rect, de prostat㠖 se recomandă clismele cu mărul-lupului, făcute o dată la două zile. În cazul în care clismele sunt contraindicate, se fac zilnic băi de şezut.
    • În cancerul genital la femei se face o clismă la două zile şi o irigaţie vaginală (cu acelaşi tip de preparat ca şi la clisme) o dată la trei-patru zile.
    • Cancer esofagian, la limbă etc. – se face gargară cu ceai de mărul-lupului, tătăneasă şi muşeţel, preparat întocmai ca şi cel pentru clisme. În cadrul aceluiaşi tratament se vor realiza totodată clisme cu mărul-lupului, o dată la două zile.
    • Cancerul de piele – se face o dată la două zile o clismă cu mărul-lupului şi în plus se aplică zilnic o cataplasmă cu tătăneasă şi mărul-lupului. Aplicarea cataplasmelor se repetă până la dispariţia totală a leziunii.
    • Infecţii genitale cu trichomonas, papiloma, chlamidya – se fac spălături vaginale cu un ceai preparat la fel ca cel pentru clisme. Tratamentul se face vreme de 7-10 zile cu două săptămâni de pauză pentru refacerea florei vaginale. La bărbaţi se fac zilnic băi de şezut cu mărul-lupului, pentru sporirea imunităţii locale. Mai ales în infecţii cu chlamidya şi în cele bacteriene va fi respectat cu stricteţe tratamentul cu antibiotice prescris de medic, cele două terapii mergând foarte bine în paralel.
    • Răni purulente, greu vindecabile la degetele de la mâini şi de la picioare – se umple pe jumătate un păhărel îngust cu tinctură de mărul-lupului, după care se înmoaie în el degetul afectat vreme de 20-30 de minute. În câteva zile infecţia se va retrage şi apoi va dispărea. Sunt multe cazuri de pacienţi cărora trebuia să le fie amputat degetul şi l-au salvat ca prin minune doar cu acest tratament simplu.
    • Abcese, furuncule, eczeme infecţioase rezistente la alte forme de tratament – se pune pe locul afectat o cataplasmă cu mărul-lupului vreme de trei-patru ore pe zi, după care se lasă pielea să se zvânte în aer liber vreme de o oră. Se repetă aplicaţia zilnic, până la vindecarea totală.
    • Contra hemoroizilor – se foloseşte unguentul al cărui mod de preparare a fost descris anterior, cu care se fac aplicaţii locale de două-trei ori pe zi. Foarte utile sunt şi băile de şezut cu mărul-lupului, care vor fi făcute o dată la două-trei zile.

    Intoxicaţia cu mărul-lupului

    Apare la adulţi atunci când se depăşeşte doza de 6 grame pe zi şi se manifestă prin următoarele simptome: greaţă, vărsături, scaune numeroase (uneori sangvinolente), urinări dese, inflamaţii severe ale rinichilor, tulburări circulatorii. Utilizat extern, nu prezintă nici un fel de inconveniente, cu condiţia să fim atenţi ca manipularea şi depozitarea să fie corectă.

    marul lupului Mărul lupului, planta care poate învinge cancerul

    Toate tratamentele interne vor fi făcute sub directa îndrumare şi supraveghere a unui medic. În caz de intoxicaţie, de la primele simptome adresaţi-vă medicului curant. Tratamentul constă în vomă terapeutică (spălături gastrice), administrarea de cărbune medicinal, producerea unei purgaţii puternice. Nu faceţi tratament intern cu mărul-lupului fără îndrumare medicală. Dacă aveţi în casă plante toxice, atunci păstraţi-le în dulăpiorul de medicamente, bine închise şi puneţi la îndemână şi antidotul elementar – cărbunele medicinal, care trebuie administrat imediat, până ajungeţi la cea mai apropiată unitate sanitară.

    Sursa: Efemeride — 17.04.2014 - 6:47 am

  • 16.04.2014

  • O piramida din perioada Jurasicului a fost descoperita in Ucraina

    Ca o ironie a ceea ce se petrece în prezent în Ucraina şi în special în peninsula Crimeei, un savant ucrainean anunţă descoperirea celei mai vechi piramide din lume, exact pe teritoriul Crimeei, despre care afirmă că a fost construită în perioada Jurasicului (acum 201,3 – 145 milioane de ani).

    Aşa după cum relatează postul de televiziune ICTV, descoperirea a fost făcută accidental de către omul de ştiinţă Vitali Anatolevici Goh, în timp ce acesta (împreună cu echipa lui de cercetare) urmărea să găsească surse de apă prin intermediul unor metode alternative. Absenţa apei pure, potabile, pare să fie o problemă spinoasă în Crimeea. El a descoperit astfel o piramidă gigantică îngropată în sol, a cărei înălţime este de 45 de metri, iar lungimea laturii de 72 de metri. Goh afirmă că piramida a fost construită în aceeaşi perioadă cu existenţa dinozaurilor pe Pământ.

    Piramida din Crimeea este tronconică, întocmai ca piramidele mayașe, dar se aseamănă mai mult cu piramidele egiptene. În interior ea este goală, însă sub fundaţia ei s-a descopeit o mumie aparţinând unei fiinţe de origine necunoscută. Goh declară: „Sub fundaţia piramidei am descoperit o mumie a unei fiinţe de mici dimensiuni, măsurând 1,3-1,4 metri, cu o coroană pe cap. De asemenea, există o cameră de rezonanţă a unui aşa-numit Sfinx.’’

    Fireşte, nu se ştie cine a construit piramida. Varful ei este la 9 metri sub suprafaţa solului. La excavarea ce a fost începută doar cu forţa braţelor, au început să apară felurite incidente stranii, care inițial au împiedicat pătrunderea în interiorul piramidei dincolo de adâncimea de 38 de metri. În consecinţă, baza piramidei nu a fost atinsă. S-a constatat însă că piramida a fost construită în proporțiile secţiunii de aur (1:1,6).

    Grupul de cercetători conduşi de Vitali Goh au început curând să caute în vecinătate şi alte asemenea piramide. Au descoperit astfel încă 6 construcţii sub pământ, care s-au dovedit a fi aşezate într-o anumită ordine. Prima piramidă este la baza mării, în apropiere de Foros; a doua este plasată în zona Balaklava, iar a treia se afla lângă capul Fiolent; a patra piramidă este lângă staţia Sevastopol – Tovarniy, a cincea este chiar cea descoperită iniţial, care a fost descrisă mai sus, şi care se afla plasată în apropiere de autostrada Kamishovoe. Mai există încă alte două piramide la o anumită depărtare de aceste locaţii, pe un teren părăsit.

    Astfel, între Sevastopol şi Foros au fost descoperite şapte piramide. În vara anului 2001, piramidele din Crimeea au fost investigate de mai mulţi savanţi din lumea întreagă. Prin investigarea cu mijloace tehnice superioare, au fost descoperite alte 37 de astfel de construcţii. 28 dintre acestea formează un romb uriaş, în mijlocul căruia se afla o piramidă înaltă de 56 de metri.

    piramida ucraina O piramida din perioada Jurasicului a fost descoperita in Ucraina

    Misterele legate de aceste piramide sunt încă numeroase, însă unele concluzii sunt clare şi recunoscute de toţi savanţii: aceste construcții au fost realizate de o civilizaţie foarte avansată tehnologic şi ele au servit unor ţeluri de transmisie energetică foarte intensă. Nivelurile energetice din interiorul lor este extraordinar de ridicat. Cu toate acestea, mass-media aşterne în continuare o tăcere penibilă asupra unor descoperiri de acest gen, care au puterea de a da peste cap toată „istoria’’ umanităţii şi a planetei noastre, aşa cum ne-a fost ea oferită de ştiinţa modernă…

    edituradaksha

    Sursa: Efemeride — 16.04.2014 - 4:59 pm

  • Povestea unui campion de kickboxing adoptat de Marea Britanie: Danny Sergiu

    Daniel Sergiu e născut pe 27 iunie 1986, la Timișoara. A fost orașul vieții sale până a decis să facă din Regatul Unit noua sa casă.

    Danny Sergiu

    Danny Sergiu

    A terminat liceul Auto din Timișoara, însă marea sa pasiune este de fapt sportul! A început kickboxul pe când avea doar 15 ani, la invitația unui coleg de clasă. Acesta l-a îndemnat să ia parte, ca spectator, la unul din antrenamentele sale. De necrezut, dar a privit acest sport cu amuzament în primii 3-4 ani, practicându-l doar de “ochii lumii”, cum îmi spune Danny.

    Avea perioade în care renunța la antrenamente pentru câteva luni bune, apoi revenea. A fost o dragoste cu năbădăi, cum s-ar spune. Cu toate astea, povestea succesului său abia începe, o dată cu venirea sa în U.K., unde a obținut mai multe calificări în domeniu. Aici a urmat Colegiul, a obținut o Diplomă Națională BTEC în sport, fitness și coaching. Danny este un personaj complex: este instructor de fitness level 2, are centura neagră 3 dani în kickboxing, este judecător și arbitru de ring pentru kickboxing, K1, muay thai și boxing!

    Danny, spune-mi te rog, ce te-a îndemnat să te apuci de sport? De ce sporturile de contact?

    Atunci când am încercat pentru prima dată kickboxul, renunțasem la o carieră în fotbal. Pe atunci, consideram că este o mai mare onoare și recunoaștere să câștigi o luptă în ring decât un meci de fotbal împreună cu echipa. La urma urmei, în ring sunt doar eu, nu e nimeni să mă ajute, nu am unde să mă ascund, adrenalina este la cote maxime! Pe când la fotbal, ei bine,

    acolo sunt încă zece jucători pe care mă pot baza dacă obosesc sau vreau să lenevesc.

     

    Cum decurge o zi din viața ta?

    O zi din viața mea este neaparat o zi lungă. Lucrez full-time de luni până vineri într-o fabrică. Mă trezesc la cinci dimineața și termin munca la ora două după-masa. Apoi am trei-patru ore timp să ajung acasă, să mânânc și să mă apuc de antrenamente. În fiecare seară am fie un antrenament, fie ședință de muay thai sau kickboxing, care durează aproximativ

    90 de minute. Joi de exemplu, nu am luxul de a ajunge acasă și merg direct la antrenamente. Asta însemnând trei antrenamente consecutive, două în care mă antrenez, iar unul în care sunt antrenor. Vineri după lucru, merg direct la o sală de fitness și forță unde am un program foarte strict! Este un antrenament doar de o oră, însă extrem de intens. După asta, am una sau două ședințe private ca antrenor. În weekend, sunt liber. Însă nu mă las pe tânjală nici atunci, ci mă prezint iar la sala de forță, cu același instructor sever unde practic diverse exerciții de anduranță musculară și forță, tipice sportului pe care îl practic, după care mă relaxez.Duminica, dis de dimineață, predau o ședință de sprinturi pe deal și condiționare fizică pentru

    luptători. Aceasta variază ca durată, între 45 și 75 de minute, dar este foarte intensă și cu pauze limitate!

    Povestește-mi despre dieta ta. În ce consistă aceasta?

    De obicei, mânânc absolut orice! Cu două, trei săptămâni înainte de o luptă, încep însă să mânânc mai sănătos, iar în ultima săptămână evit pe cât posibil carbohidrații și alimentele care conțin zahăr în exces. Un exemplu de dietă pentru pregătirea

    dinainte de luptă, ar fi: o portocală și o banană la micul dejun, un bol cu supă și cel mult o felie de pâine sau o chiflă mică la prânz, iar ca desert niște bucăți de pepene galben sau mango. La cină consum carne la alegere( pui, steak, burger sau pește) la grill sau la cuptor, acompaniată de multe legume verzi, cum ar fi broccoli, fasole verde, mazăre sau mangetout. Trei-patru

    litri de apă pe zi sunt de asemenea în program!

     

    Care sunt sacrificiile pe care le-ai făcut pentru o carieră de success în sport?

    Sacrificiile depind de la sportiv la sportiv, însă eu consider că fac destul de multe. În primul rând, timpul petrecut cu familia este destul de limitat, atât din cauza muncii, cât și a sportului. De asemenea, dietele! Sunt foarte dificile înainte de lupte. Sunt din categoria “ușor de zis, greu de făcut”…Am renunțat complet la alcool, nu fumez, nu mai prea ies în cluburi,

    și bineînțeles, intervin și oboseala zilnică și accidentările, care nu sunt puține. Până acum, am avut nenumărate

    entorse și rupturi – degetele, mâna, glezna, coastele, dinții, nasul, timpanul perforat…nu e deloc plăcut,

    în special atunci când mi-am rupt dinții, m-a costat o grămadă de bani să îi refac!

    Daniel Sergiu Kickboxing

    Ce titluri deții în momentul de față?

    Momentan dețin opt tiluri în patru stiluri diferite. La box, sunt campion al Vestului Angliei (câștigat prin decizie la puncte în

    Bath, 2013). La full contact kickboxing – campion al Sud-Vestului Angliei (câștigat la puncte în Bristol, 2010) și campion al Angliei (câștigat prin K.O. în Bradley Stoke, 2010).

    La K-1: Campion Britanic (decizie la puncte în Evesham, Worcester, 2013), Campion European (câștigat prin T.K.O. în Exter, 2012) și Intercontinental – cel mai mare titlu pe care îl dețin la ora actuală – câștigat la puncte în Trowbridge, 2012).

    La Muay Thai sunt Campion al Sud Vestului Angliei( câștigat prin TKO în Bournemouth, 2014) și Campion al Țării Galilor (câștigat prin K.O. în Barry Island, 2013)

     

    La rândul tău, îi antrenezi și pe alții…

    Da, am început să ajut cu antrenatul în Melksham, Wiltshire, unde locuiesc eu, la o sală mică de kickboxing unde obișnuiam să merg. După câteva luni m-am decis să înființez propriul meu club, deoarece aveam cunoștiințele și experiența necesară pentru a antrena. Faptul că îmi snopeam în bătaie ambii instructori când făceam sparring a fost un mare indiciu să mă desprind de acea sală. Așadar, în octombrie 2010 am început ptimul antrenament, sub numele COLLISION FIGHT ACADEMY.

    Acest antrenament săptămânal avea loc în Westbury, într-un centru sportiv, unde închiriam o încăpere și plăteam cu ora. Am început cu patru studenți, după care am ajuns să am nouă-zece. În scurt timp m-am mutat într-o sală, tot în Westbury, unde am două cursuri pe săptămână, și mi-am încercat norocul și la o sală din Bath.

    Pe lângă aceste antrenamente deschise publicului, mai fac și două antrenamente foarte intense, dedicate doar luptătorilor de performanță.

    Ce i-ai sfatui pe cei care vor să se apuce de aceste sporturi?

    Sunt multe sfaturi pe care le-aș putea oferi cu încredere, dar am să mă limitez doar la câteva vorbe: alegeți-vă un vis și faceți tot posibilul să se împlinească! Eu am dovadă visul de la care am pornit. După primul interclub susținut la Timișoara, am câștigat o diplomă și am fost atât de mândru, încât am pus-o în ramă! Iar apoi îi spuneam mamei mele: “uite, vezi diploma aceea…într-o zi, voi avea și medalii, cupe, trofee și chiar și o centură de campion!” Cred că mama, din politețe și dragoste părintească, s-a abținut să nu râdă și a spus: „Știu, dragul meu băiat…”. Și uite așa, au trecut anii, am continuat să primesc diplome, medalii și trofee, iar împreună cu ele au sosit nu una, ci opt centuri! Deci, urmați-vă visul! Este cu siguranță foarte greu, sunt multe sacrificii de făcut, dar trebuie multă motivație – se poate!

    Cum ai fost primit în Anglia? Ai găsit admirația și respectful bine-meritate?

    Locuiesc într-un orășel din sud-vest, numit Melksham, în Wiltshire County. Am fost bine primit de englezi, sunt cei mai mari fani ai mei! Românii prefer să susțină doar vedete bine-cunoscute precum Ghiță, Zmărăndescu, Atodiresei din păcate,   nu se chinuie să îi bage în seamă pe cei mici, doar pe cei care apar pe sticlă tot timpul. Mă întristează această atitudine, dar

    asta e… românii sunt mereu invidioși unii pe alții. Mi se pare că alte popoare sunt mai unite. Observ asta peste tot

    unde lupt, când întâlnesc un polonez care luptă în același show, fanii polonezi sunt nelipsiți din tribune, ridicând mândrii steagul țării lor! Deci răspunsul meu ar fi – NU, nu primesc admirația și respectul cuvenit. Sper să nu atrag dușmani, este doar un răspuns sincer.

     

    Cine te-a susținut în parcusul tău?

    Eu consider că toate persoanele implicate în viața mea de la începutul carierei și până acum, m-au ajutat! Unii mai mult, alții  mai puțin, însă m-au ajutat! Dintre antrenori, i-aș menționa pe Remus Ștefan și Cristel Oprescu, împreună cu toți colegii de sparring din acea perioadă. De asemenea, elevii de la sală care mă susțin la lupte, prietenii și colegii de muncă, colegii de

    antrenamente, instructorii din U.K., sponsorii, oricât de mici… Trecând la familie, bunicii mei care nu mai sunt printre noi dar m-au susținut mereu, părinții mei de acasă, din România și nu în ultimul rând, fetița mea, îngerașul meu, Willow Rozalia.

    Comment with Facebook

    comments

    Sursa: Gazeta de România — 16.04.2014 - 12:19 pm

  • Mesaje din Univers? Artefact vechi de milioane de ani cu origini necunoscute

    Trecutul îndepărtat al planetei noastre este unul misterios, în care diverse civilizații, dezvoltate mai mult sau mai puțin din punct de vedere tehnologic, au trăit. Chiar dacă această concluzie contrazice din temelii teoria evoluționistă propusă de Darwin și nu este acceptată nici în ruptul capului de către specialiști, artefactele descoperite de-a lungul timpului ridică numeroase întrebări despre ceea ce se petrecea în urmă cu milioane de ani pe Terra.

    Unul dintre aceste artefacte misterioase a fost descoperit în interiorul unei geode care a fost extrasă dintr-o mină din China. După cum bine știm, numele de geodă este oferit unui agregat de metale format prin depunere în cavitățile largi ale rocilor. O geodă este o rocă de formă sferică sau alungită, care conține în interiorul său o scobitură (cavitate) căptușită cu cristale dispuse cu vârful spre interior. Fiecare geodă este unică în compoziția, mărimea și formațiunea de cristale din interiorul său, fiind diferite ca formă și culoare. Geodele s-au format în urmă cu câteva milioane de ani în urmă, fapt pentru care pare de-a dreptul incredibil ca o bucată de metal prelucrat tehnologic să existe în interiorul rocii.

    Descoperirea a fost efectuată de Zhilin Wang, un colecționar de origine chineză, în zona Munților Mazong, la granița dintre provinciile chinezești Gansu și Xijiang. Piatra este de dimensiuni medii, dar cel mai important aspect este că în interiorul ei a fost descoperită bara de metal, care la un capăt are un filet extrem de fin.

    Imediat după descoperirea fantastică, artefactul misterios a fost trimis către un laborator pentru a fi analizat. S-a stabilit că are o vechime de câteva milioane de ani. Pornind de la aceste fapte s-au născut două ipoteze. Prima susține că geoda ar putea să provină dintr-un meteorit care s-a prăbușit pe Terra cu mult timp în urmă și astfel bucata de metal ar proveni de pe o planetă neidentificată, care ar fi susținut viață inteligentă cu milioane de ani în urmă. Iar cea de-a doua teorie spune că de fapt pe Terra ar fi trăit civilizații extrem de inteligente cu mult timp înaintea noastră.

    artefact geoda Mesaje din Univers? Artefact vechi de milioane de ani cu origini necunoscute

    Specialiștii nu pot oferi mai multe detalii despre modul în care a fost introdus artefactul în geodă și nici cine l-ar fi putut fabrica, dar este cert că adevărul despre istoria îndepărtată a planetei noastre va rămâne un mister poate pentru totdeauna.

    artefact geoda2 Mesaje din Univers? Artefact vechi de milioane de ani cu origini necunoscute

    Acest artefact este plasat în familia descoperirilor imposibile sau ale obiectelor care nu ar fi trebuit să existe pentru că nu se pot oferi explicații logice cu privire la proveniența lor.

    Sursa: Efemeride — 16.04.2014 - 12:07 pm

  • Meteorologii uimiți de apariția unui cerc negru pe cerul din Anglia

    Georgina, o fată de 16 ani, din Leamington Spa, Anglia, a reușit să realizeze fotografia vieții ei. Este vorba despre un inel negru, inexplicabil, care se plimba în voie pe cer ca și cum ar fi fost însuflețit.

    Întâmplarea bizară s-a produs în ziua de 11 aprilie 2014, când adolescenta a privit din întâmplare spre cer și a realizat că vede ceva straniu. Atunci a luat telefonul mobil și a imortalizat inelul negru.

    Fotografiile au aprins spiritele și numeroși au fost cei care au încercat să găsească o explicație plauzibilă cu privire la inelul care plutea pe cer. Experții în meteorologie sunt de părere că niciun fenomen natural nu poate produce un asemenea inel și că există posibilitatea ca viața extraterestră să fie răspunzătoare pentru ceea ce adolescenta din Anglia a reușit să fotografieze pe cer.

    Inelul aduce foarte bine cu un nor de fum, bine definit, care lasă în urma sa o dâră de materie ușor detectabilă cu ochiul liber. În acest sens, au fost cercetate rapoartele incendiilor din ziua respectivă, din zona cu pricina. Ciudat este faptul că niciun incendiu nu s-a produs, fapt pentru care misterul cercului negru de fum devine unul imposibil de elucidat.

    O altă teorie, care încearcă explicarea fenomenului straniu, este cea a roiului de insecte. Există voci care susțin că un roi de insecte se face vinovat pentru formarea straniului cerc. Această teorie este puțin bizară pentru că biologii sunt de părere că nicio insectă nu poate zbura chiar atât de sus.

    cerc negru Meteorologii uimiți de apariția unui cerc negru pe cerul din Anglia

    Nimeni nu poate oferi o explicație clară cu privire la fenomenul misterios produs pe cerul micuțului oraș Leamington Spa, dar iubitorii acestor fenomene ne aduc aminte că astfel de cercuri au mai fost detectate în Newport, Virginia, în 2009, dar și în Fort Belvoir, Virginia, în 1954.

    cercuri negre Meteorologii uimiți de apariția unui cerc negru pe cerul din Anglia

    Este posibil ca aceste inele să apară doar atunci când se îndeplinesc anumite condiții sau pur și simplu să fie vorba despre formarea unor vortexuri temporale prin care se poate voiaja dincolo de spațiu sau timp.

    Sursa: Efemeride — 16.04.2014 - 7:29 am

  • 15.04.2014

  • Secretele care fac orice barbat sa fie atragator.

    Posted by on Apr 15, 2014 in Curiozitati Bizare Diverse | 0 comments

    Exista cateva trucuri foarte simple, care pot transforma orice barbat intr-un partener foarte atragator. Oamenii de stiinta au aflat care sunt detaliile de care trebuie sa tina cont barbatii.

    barbat-fit

    Putini stiu ca femeile sunt foarte atrase de culoarea rosie. Este considerata un simbol al puterii, spun cercetatorii de la Universitatea din Rochester.

    De asemenea, femeilor le plac barbatii care au cioc sau care sunt nerasi. Acest detaliu sugereaza maturitate si masculinitate, spun expertii.

    Postura, adica pozitia corpului, este si ea foarte importanta. Femeilor le plac barbatii care stau drept, nu cei cocosati, garboviti, spune medicul Jeremy Nicholson.

    In mod surprinzator, zambetul nu este printre gesturile care sa faca un barbat sa para mai atragator.

    Cercetatorii de la Universitatea British Columbia spun ca femeile se simt mai atrase de barbatii care zambesc foarte putin si care au o figura serioasa, dura.

    Daca pana aici totul parea sa fie simplu si comod, ei bine, barbatii nu scapa de sport! Trebuie sa aiba muschi daca vor sa faca o buna impresie.

    Transpiratia inevitabila in timpul antrenamentului fizic nu este o problema, dimpotriva. O substanta chimica din transpiratie, androstadienona, este un adevarat afrodisiac pentru femei, spun expertii de la Universitatea California.
    Sursa: Business Insider

    Postari asemanatoare :

    Curiozitati despre traditiile de nunta

    Proiectul Gemini: operatia de transplant de cap va fi posibila in 2 an...

    De ce avem nevoie de somn?

    Cat de periculoasa este mierea de albine pentru bebelusi

    Divortul poate fi contagios? Studii noi ne ofera raspunsul

    Sursa: Curiozitati cultura generala — 15.04.2014 - 2:42 pm

  • Secretul unei relatii fericite.

    Posted by on Apr 15, 2014 in Curiozitati Bizare Diverse | 0 comments

    Se spune ca dragostea trece prin stomac si oamenii de stiinta tocmai au demonstrat acest lucru. Ei nu se refera la dragostea in sine, ci la armonia unui cuplu, la secretul unei relatii reusite.cearta

    O echipa internationala de cercetatori a demonstrat ca intr-o relatie este important ca ambii parteneri sa fie satui, sa manance destul.
    Un nivel scazut de glucoza in sange ii face pe oameni sa fie mai agresivi, mai furiosi in relatia de cuplu.

    Glucoza este un zahar esential creierului, o importanta sursa de energie. Daca organismul nu primeste destula hrana, respectiv destula glucoza, autocontrolul va avea de suferit, la fel si procesul de luare a deciziilor. Astfel, oamenii vor fi mai nervosi si mai violenti, nu-si vor putea controla bine emotiile.

    Cercetatorii, coordonati de psihologul Brad Bushman de la Universitatea de Stat Ohio, au testat modul in care nivelul scazut de glucoza duce la tendinte agresive intre parteneri.

    Timp de 21 de zile, 214 participanti, adica 107 cupluri heterosexuale, si-au masurat in fiecare dimineata si seara nivelul de glucoza din sange.

    Apoi, iniante de culcare, ei au fost rugati sa foloseasca o papusa voodoo in care sa infinga mai multe ace, in functie de cat de furiosi erau pe partener. Totul avea sa se desfasuare intr-un cadru privat si sa fie inregistrat.

    La finalul celor 21 de zile, subiectii au concurat cu partenerii lor la un joc, iar cei care castigau avea sa-si pedepseasca partenerul obligandu-l sa asculte sunete intense, neplacute.

    In urma acestui experiment, cercetatorii au observat ca exista o legatura clara intre numarul de ace infipte in papusa voodoo si nivelul scazut de glucoza. La fel, aceasta deficienta i-a determinat pe subiecti sa fie mai dispusi sa-si pedepseasca mai aspru partenerul care pierdea la joc.

    Concluzia studiului este ca armonia in cuplu poate fi intretinuta printr-o alimentatia corespunzatoare, iar cand unul din parteneri este foarte furios, desi nu ar avea motiv, este suficient sa bea un pahar de suc ca sa se linisteasca.

    Rezultatele au fost publicate in Proceedings of the National Academy of Sciences.

    Sursa: Real Clear Science

    Postari asemanatoare :

    Petreci 1 mai şi Paştele în natură? Iată ce trebuie să ştii!

    De ce le este frica bebelusilor

    In care parte din zi suntem mai tentati sa mintim sau sa inselam?

    De ce este bine sa consumam ceapa: 5 beneficii pentru sanatatea noastr...

    Ce insemni pentru pisica ta?

    Ce trebuie sa mananci pentru a avea creierul mai tanar si pentru a pre...

    Sursa: Curiozitati cultura generala — 15.04.2014 - 2:40 pm

  • Piramida de la Iași, misterul construcției de peste 3000 de ani vechime

    O piramidă, veche de peste 3000 de ani, care se găsește la granița județelor Vaslui și Iași ridică numeroase semne de întrebare cu privire la originea, dar și cu privire la misterul din interiorul ei.

    Una dintre cele mai impresionante descoperiri efectuate pe teritoriul României în ultimii ani este piramida din comuna Drânceni, sat Răsești. De-a lungul anilor, numeroși specialiști au încercat s-o analizeze din diferite perspective pentru a dezlega unul dintre cele mai importante mistere ale istoriei europene. De asemenea, piramida seamănă izbitor de bine cu cele construite pe teritoriul Egiptului și conform celor declarate de către cei mai mulți dintre arheologi, există posibilitatea ca “Movila de la Rabaia“, așa cum este supranumită construcția, să ascundă numeroase secrete care ar putea revoluționa întreaga istorie a Europei.

    Arheologii români au realizat diverse cercetări în piramidă. Astfel s-au născut mai multe ipoteze cu privire la rolul său. Există posibilitatea ca piramida să fi jucat rolul unui mormânt în care este îngropat un rege scit. Această teorie se bazează pe faptul că s-a descoperit cenușă, dar și vârfuri de săgeți de bronz, specifice sciților.

    Pe de altă parte, se mai spune că piramida poate să adăpostească cantități impresionante de aur și de artefacte antice. Pentru ca aurul să fie scos la lumina zilei este nevoie de o cercetare arheologică complexă care ar consta extrem de mult. După cum știm, cercetarea în România este lăsata pe ultimul loc în clasamentul priorităților, iar în acest fel comoara nu poate fi extrasă din piramidă.

    Cert este că avem în faţă o o construcţie funerară cu dimensiuni impresionante ce prezintă şi un val de apărare. Ea este asemănătoare kurganelor care se găsesc în spaţiul asiatic şi, cu siguranţă, de o valoare istorică foarte importantă”. E o construcţie unicat şi care, de-a lungul timpului, a impresionat foarte mulţi oameni importanţi. Vă pot spune că există menţiuni istoriografice că fie marele tar rus Petru I, fie sultanul Mehmed al IV-lea sau domnitorul Dimitrie Cantemir au ajuns în această zonă şi au fost marcaţi de acest monument funerar.
    Prima menţiune despre Rabâia apare într-un document din prima jumătate a secolului al XIV-lea, din timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Astfel, mărimea şi forma ei a atras multe priviri de-a lungul secolelor. Conform acestei prime mențiuni, s-a estimat ca în această piramidă a fost îngropat un rege dac care ar fi luptat într-o bătălie importantă împotriva sciților. Această teorie nu se poate dovedi, dar cu toate acestea există anumite elemente care ar putea s-o confirme într-un final.

    Pe de altă parte, marele domnitor și cărturar Dimitrie Cantemir amintea într-un din lucrările sale că există o movilă misterioasă undeva lângă Iași. Două legende circulau la vremea respectivă despre movila misterioasă, prima dintre ele spunea că un han tătar ar fi fost înmormântat acolo, iar cea de-a doua vorbea despre moartea violentă pe care ar fi avut-o una dintre prințesele scite, după care ar fi fost înmormântată acolo.

    Movila Rabaia 33 Piramida de la Iași, misterul construcției de peste 3000 de ani vechime

    Nu se poate preciza nici în ziua de astăzi care este rolul acestei construcții interesante, dar cu toate acestea este cert că piramida de la Iași poartă o puternică amprentă a istoriei, care în viitor va fi înțeleasă pe deplin.

    Sursa: Efemeride — 15.04.2014 - 2:26 pm

  • TOP 10 Orașe pierdute


    Oamenii au tendința de a-și imagina trecutul ca fiind unul grandios, mai spectaculos decât prezentul, și de a crede că anticii aveau cunoștiințe pe care noi nu le putem atinge. Această tendință a fost hrănită și de descoperirile arheologice ale unor orașe importante de a căror existență nici nu se știa. Astăzi ni se pare absurd că ceva atât de mare precum oraș poate fi pierdut. Dar orașele au decăzut întotdeauna, au fost abandonate din diverse motive și au rămas necunoscute istoriei timp de secole sau chiar mii de ani.
    Aceste 10 orașe sunt unele dintre cele mai cunoscute orașe pierdute. Dar nu sunt singurele; exemple sunt nenumărate. Și poate că există încă alte orașe pierdute pe care încă nu le-am descoperit...
    10. Pavlopetri, Greece
    În orice discuție despre ”orașe pierdute” va fi menționată, fără îndoială, și Atlantida. Nu avem însă dovezi concrete care să susțină ideea că Atlantida ar fi existat cu adevărat în afara alegoriei lui Platon. Există însă alte orașe care au avut soarta Atlantidei, așa cum ne-o prezintă filosoful grec, anume orașe înghițite de ape. Pavlopetri era un oraș din Grecia pre-clasică, fondat încă din Epoca Pietrei. Faptul că orașul a ajuns sub ape a oferit arheologilor informații unice cu privire la viața în acele timpuri îndepărate. Alte situri au fost parțial distruse de construcții ulterioare, dar Pavlopetri a rămas necontaminat. Probabil că orașul a ajuns sub ape în urma creșterii nivelului apei și în urma surpărilor de teren cauzate de cutremure.
    9. ”Palatul din stâncă”, Colorado
    Poporul Pueblo, amerindieni din sud-vestul Statelor Unite, își ia numele de la satele (pueblos în spaniolă) pe care le construiesc. Comunități pueblo există și astăzi, dar una din cele mai fructuoase epoci din istoria acestei comunități este cea a vechii societăți Anasazi din anii 900-1200. Palatul din stâncă a fost construit în această epocă de aur a tribului Anasazi. Conform analizelor dendrocronologice, majoritatea clădirilor din acest sit a fost construită în jurul anului 1200. Situl nu a fost locuit decât o perioadă scurtă de timp și a fost abandonat până în anul 1300, rămănând ascuns până când a fost redescoperit în anul 1888. Aflați în căutarea unor vite pierdute, Richar Wetherwill, Charles Mason și un amerindian din tribul Ute au găsit vechile clădiri protejate de un perete de stâncă. Nu se cunosc motivele pentru care situl a fost abandonat, dar teoria acceptată de majoritatea specialiștilor este că prima din marile secete care au afectat continentul american în secolele dinaintea venirii europenilor a distrus agricultura în întreaga regiune, iar populațiile au trebuit să se mute.
    8. Akrotiri, Santorini
    Civilizația minoică din Creta își datorează numele legendarului Rege Minos, cel care a construit faimosul labirint. Sursele scrise minoice sunt foarte puține, astfel că nu știm care era denumirea pe care o adoptaseră pentru sine. Întreaga civilizație dispare practic din cunoștiințele oamenilor până la începtul secolului XX. Odată cu redescoperirea marelui palat de la Knossos, gloria civilizației minoice a renăscut. Deși și Knossos este un oraș pierdut, mai există un altul, la fel de interesant: Akrotiri, aflat în insula Santorini, era un avanpost al cretanilor. Astăzi se crede că erupția vulcanului Thera, aflat pe aceeași insulă, din anul 1600 î.Hr. ar fi dus la colapsul imperiului minoic. Descoperirea cetății Akrotiri, în 1967, a scos la iveală fresci foarte bine prezentate, case cu trei etaje și o așezare foarte bine organizată. Sistemul de alimentare cu apă sugerează că locuitorii cetății aveau acces atât la apă rece, cât și la apă caldă, apa caldă fiind asigurată de vulcanul care le-a aduce pierirea.
    7. Tikal, Guatemala
    Orașul mayaș Tikal a fost cândva capitala unui regat mayaș și unul din cele mai mari orașe din Lumea Nouă. Situl a fost locuit în perioada cuprinsă între anii 200-900. Grație stadiului excepțional de conservare a orașului, astăzi cunoaștem multe lucruri despre grandoarea Tikalului în anii apogeului său. Ca alte ruine din Lumea Nouă, acest sit este considerat a fi fost abandonat brusc, în mod misterios, dar cercetările au arătat că terenul nu ar fi putut oricum găzdui numărul mare de oameni despre care se știe că locuiau acolo. Se pare că orașul a fost abandonat treptat, pe parcursul mai multor ani, fiind lăsat pradă junglei. Totuși, unii localnici ar fi știut de existența sa: de-a lungul secolelor au existat numeroase zvonuri cu privire la un oraș pierdut. Prima expediție organizată a găsit orașul în 1848. Exploratorii au dat peste cel mai mare dintre siturile arheologice din Lumea Nouă, existând aici aici piramide de 70 de metri înălțime, palate regale și arene de spectacol.
    6. Timgad, Algeria
    Timgad, sau – pentru latiniști – Colonia Marciana Ulpia Traiana Thamugadi, este, prin excelență, orașul pierdut din romanele de aventură. Cândva un oraș efervescent, fondat în deșert la ordinele împăratului Traian, Timgad a supraviețuit colapsului imperiului roman și a devenit un important punct comercial. După ce a fost prădat în secolul al V-lea, a renăscut ca centru creștin. Un al doilea mare jaf a avut loc în secolul al VII-lea, operă a vandalilor, iar acesta a dus la abandonarea definitivă a orașului. Cu timpul, nisipul deșertului Sahara a acoperit orașul și a contribuit la conservarea orașului. El a fost redescoperit în 1881. Astăzi, ruinele din Timgad oferă o perspectivă uimitoare asupra orașelor romane din provinciile africane. Pot fi văzute și azi Arcul lui Traian, tipicile băi romane și Templul lui Jupiter. Templul este la fel de mare ca și Panteonul din Roma, acest fapt fiind o dovadă a importanței pe care romanii o acordau orașului Timgad.
    5. Machu Picchu, Peru
    Nicio listă a orașelor pierdute nu ar fi completă fără Machu Picchu. Acest vechi oraș incaș, aflat în vârful Anzilor, a fost locuit pentru o perioadă relativ scurtă de timp, probabil între 1450-1572, înainte de a fi abandonat ca rezultat al cuceririlor spaniole. Cum spaniolii nu au descoperit niciodată orașul și indigenii nu au dezvăluit secretul incașilor, Machu Picchu a fost cunoscut de Occident abia în secolul XX. Arheologul american Hiram Bingham este primul străin care a ajuns aici, abia în 1911. Există încă dezbateri cu privire la funcționalitatea orașului – dacă era o așezare stabilă, un oraș regal sau un sanctuar religios. Azi e foarte ușor să ajungi în Machu Picchu, existând o linie de autobuz regulată care duce turiștii în vârful muntelui.
    4. Mohenjo-daro, Pakistan
    Împreună cu civilizația egipteană și mesopotamiană, cea din valea Indului este considerată a fi una din cele mai timpuri mari civilizații ale lumii. Sțiințele, scrisul, comerțul, meșteșugurile, religia și agricultura au cunoscut un progres remarcabil în sânul acestei civilizații care și-a atins apogeul cândva în jurul anului 2000 î.Hr. Natura sa avanasată poate fi văzută în anticul oraș Mojenjo-daro, cu străzile sale ordonate și complexul sistem de drenaj. Spre deosebire de orașele menționate mai sus, aici nu există un palat sau vreun templu care să iasă în evidență. De aceea, unii cercetători consideră că civilizația Văii Indului ar fi fost una egalitară. Cum știm prea puține lucruri despre această străveche societate, o asemenea afirmație este destul de îndrăzneață. Inundațiile cauzate de fluviul Ind stau, se pare, la baza distrugerii orașului de cel puțin șase ori. De fiecare dată, noi orașe erau construite direct peste ruinele celor vechi. Nu se cunoaște cauza abandonării definitive a orașului – circa 1800 î.Hr. Mohenjo-daro a fost redescoperit abia în 1922.
    3. Petra, Iordania
    Includerea orașului Petra în această listă poate fi considerată a fi controversată, din moment ce nu putem spune că a fost într-adevăr pierdut. A fost abandonat, asta e sigur, dar se prea poate ca localnicii să fi știut de existența sa. În orice caz, orașul Petra a fost necunoscut Occidentului pentru cel puțin 1000 de ani. Plinius cel Bătrân menționează Petra ca fiind luat în stăpânire de romani în anul 103. Orașul din deșert a înflorit până când un cutremur a distrus vitalul sistem de alimentare cu apă. Cu alte orașe aflate în apropiere, era mai simplu pentru populație să se mute decât să înceapă reconstrucția celor distruse. De atunci, situl a fost lăsat deșertului, atrăgând doar călători aventurieri sau hoți de morminte. Astăzi, orașul Petra este unul din cele mai importante situri arheologice din Orientul Mijlociu. Pe jumătate construit și pe jumătate săpat în piatră, Petra este cu siguranță una din minunile arhitecturale ale Antichității.
    2. Troia, Turcia
    "Cântă-mi, zeiță, mânia ce-aprinse pe Achile Peleianul"... așa începe Iliada lui Homer, unul din textele fundamentale ale civilizației occidentale. Pentru multă vreme s-a crezut că Troia este un oraș legendar, ca și Atlantida. Apoi, în 1871 un clasicist autodidact, Heinrich Schliemann, a finanțat săpăturile pe locul unei movile din Hisarlık, Turcia. Acolo – unde în antichitate fusese un oraș numit Ilium, după Iliada – arheologii au găsit uriașe ziduri de apărare, asemănătoare celor descrise de Homer. Pe lângă pereții Troiei, Schliemann a găsit și bijuterii din aur pe care le-a prezentat a fi bijuteriile Elenei.  Comoara, cunoscută ca și Comoara lu Priam, a fost considerată pierdută după ce a dispărut din Berlin în 1945, dar s-a aflat că ajunsese în mâinile sovieticilor. Aceștia au ”confiscat” comoara ca o compensație pentru distrugerile cauzate URSS-ului de Germania în timpul celui de-al doilea război mondial. Cercetările au revelat faptul că orașul a fost fondat aproape de anul 3000 î.Hr. și că a fost distrus de mai multe ori. După fiecare distrugere s-a construit direct pe ruine. Există o dezbatere cu privire la care dintre aceste straturi aparține orașului asediat de greci. În orice caz, impunătoarele ziduri ale orașului, spun arheologii, ar fi depășit cu mult orice armă de asediu disponibilă grecilor. Se pare, deci, că realitatea confirmă povestea lui Homer și nevoia folosirii unui șiretlic precum calul troian.
    1.Pompei și Herculaneum, Italia
    ”Unora le era atâta frică de moarte încât se rugau să moară”,scrie Plinius cel Tănâr despre eruperea Vezuviului din anul 79. Unchiul său, faimosul Pliniul cel Bătrân, plecase cu flota romană pentru a-i salva pe cei blocați la poalele vulcanului. Expediția l-a costat viața. Cenușa care a luat atâtea vieți în anul 70 a conservat în schimb cele două orașe timp de 1700 de ani. Mulți se gândesc la orașele romane ca o lume perfectă din marmură albă, dar Pompei scoate la lumină un oraș având multe trăsături pe care le-am recunoaște și azi. Există chiar și slogane politice pe ziduri: ”Votați pentru Lucius Popidius Sabinus”. Orașul a devenit în secolul XX o adevărată mină de aur pentru arheologi și este o importantă atracție turistică.
     Sursa: http://listverse.com/


    Sursa: MISTERELE LUMII — 15.04.2014 - 10:08 am

  • Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş, duşmani de moarte


    Personalitati marcante ale Evului Mediu românesc, Vlad Tepes, domnul Tarii Românesti (1448, 1456-1462, 1476), si Stefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), au fost, totodata, principalii exponenti ai luptei antiotomane din a doua jumatate a secolului al XV-lea.
    Timp de circa sase ani, între 1457 si 1462, domniile lor în cele doua tari românesti au fost simultane, ceea ce a determinat stabilirea unor relatii bilaterale care au cunoscut însa o evolutie deosebit de sinuoasa si de controversata. Relatiile moldo-muntene din perioada 1457-1462 sunt, în general, putin cunoscute. Precaritatea informatiilor de care dispunem, referitoare la ele, pe de-o parte, precum si faptul ca istoriografia româneasca moderna si contemporana, fie din diverse motive - nationale sau politice -, fie pentru a menaja anumite sensibilitati s-a aplecat putin asupra lor, punctând doar aspectele pozitive si trecând cu vederea sau încercând sa justifice partile mai întunecate ale acestora, pe de alta parte, au concurat decisiv asupra nivelului de cunoastere a lor.
    Un debut promitător
    Debutul relatiilor moldo-muntene, în primăvara anului 1457, se producea sub auspicii deosebit de promitătoare, care părea a anunta o viitoare colaborare fructuoasă între Vlad Tepes si Stefan cel Mare. Temeiul lor îl constituia conform mai multor cronici contemporane, scrise la curtea lui Stefan cel Mare la sfârsitul secolului al XV-lea sau în primii ani ai celui următor - Cronica moldo-germană, Letopisetul de la Putna Nr. I si Letopisetul de la Putna Nr. II - sprijinul militar oferit de Vlad Tepes lui Stefan cel Mare în actiunea sa de îndepărtare a lui Petru Aron si de ocupare a tronului Moldovei. Stirile referitoare la sprijinul militar acordat de Vlad Tepes lui Stefan cel Mare, în primăvara anului 1457, au fost preluate apoi si de cronicarii moldoveni tardivi, din secolele XVII-XVIII, Grigore Ureche, Nicolae Costin sau Axinte Uricariul, precum si de cronicarul muntean Radu Popescu.
    Concursul dat de Vlad Tepes lui Stefan cel Mare pentru îndepărtarea lui Petru Aron si ocuparea tronului Moldovei părea a aseza raporturile dintre cele două state românesti pe baze solide. Foarte probabil însă, sprijinul militar acordat lui Stefan i-a creat lui Vlad Tepes un ascendent politic asupra omologului său de la Suceava, conturându-se astfel posibilitatea constituirii unui veritabil protectorat muntean asupra Moldovei si a domnului său pe care Stefan nu a fost dispus să îl accepte.
    În scurt timp, optiunile diferite de politică externă ale celor doi domni, nu numai că îi vor îndepărta unul de celălalt, ci îi vor aseza în tabere diferite, aflate în opozitie, fapt ce deschidea, totodată, si ostilitatea dintre ei. Din acest punct de vedere, orientările lor politice externe diferite avute de cei doi domni între anii 1459-1461 s-au dovedit a fi decisive pentru evolutia raporturilor bilaterale.
    La 4 aprilie 1459, la Overchelăuti, Stefan cel Mare presta omagiu regelui polon Cazimir IV (1447-1492), punând astfel Moldova sub suzeranitatea Poloniei, într-un moment în care regatul jagellon se afla în tratative avansate cu Poarta Otomană în vederea încheierii unui tratat. Actul său de politică externă a însemnat un prim pas spre încadrarea Moldovei în sistemul de aliante polono-otoman. Optiunea de politică externă a lui Stefan a însemnat, totodată, abandonarea bunelor relatii cu fostul său sustinător si protector, care în aceeasi perioadă făcea primii pasi în directia încheierii unei aliante cu regele Ungariei, Mathias Corvin (1458-1490). Noua orientare politică a lui Stefan avea să aibă consecinte dintre cele mai grave pentru raporturile sale cu fostii săi aliati. "Restabilirea legăturii cu Polonia - conchide S. Papacostea - însemna implicit îndepărtarea de Ungaria si Tara Românească, proces care avea să se desfăsoare în anii următori până la ultima consecintă. Primul indiciu al antagonismului datează încă din anul următor întelegerii cu Polonia".
    De la colaborare la conflict
    Azilul politic acordat de Mathias Corvin lui Petru Aron a tensionat si mai mult relatiile dintre Moldova, pe de-o parte, Ungaria si aliata sa Tara Românească, pe de altă parte. Acest lucru apare ca evident din întelegerea încheiată la 1 octombrie 1460 de sasii si secuii din Transilvania cu Vlad Tepes. În baza întelegerii, cele "sapte plus două scaune ale sasilor, de asemenea si orasul Brasov cu Tara Bârsei si orasul Sibiu" împreună cu secuii se angajau să-i acorde domnului Tării Românesti "un ajutor de patru mii de oameni înarmati" în cazul unui atac survenit "din partea turcilor sau al tării Moldovei". Documentul, un act diplomatic oficial, confirmă fără dubii, după părerea nostră, instaurarea, încă din această perioadă, a stării de război între Moldova, pe de-o parte, Tara Românească si Ungaria, pe de alta.
    Analizând relatiile moldo-muntene de la sfârsitul deceniului sase al secolului al XV-lea, istoricii români au exprimat opinii diferite privind raporturile moldo-muntene în această epocă. Astfel, unii dintre acestia, precum I. Ursu, au admis instituirea stării de război între Stefan cel Mare si Vlad Tepes, fără a admite însă si posibilitatea consumării unor ciocniri între acestia, altii, ca N. Iorga, au refuzat să accepte existenta unor raporturi conflictuale între domnii celor două Tări Române, anterioare primăverii-verii anului 14624.
    Pe baza informatiilor furnizate de sursele de care dispunem, îndeosebi de documentul din 1 octombrie 1460, a cărui veridicitate este în afara oricăror dubii, conform căruia în toamna anului 1460 domnul Tării Românesti se astepta la un atac din partea lui Stefan, pe care căuta să-l preîntâmpine prin colaborarea militară cu sasii si secuii din Transilvania, suntem în măsură să afirmăm că asemenea opinii, care neagă existenta unor relatii conflictuale între Vlad Tepes si Stefan cel Mare, nu se confirmă. De altfel, alături de informatiile prezentate, există si unele surse otomane din secolele XV-XVI care sustin si ele existenta unei stări conflictuale între Tara Românească si Moldova, anterioară anului 1462.
    Asemenea informatii ne oferă cronicarii Kemal-pasa-zade (sec. XV-XVI) care, relatând succint raporturile dintre Vlad Tepes si vecinii săi, anterioare anului 1462, consemnează că domnul muntean "devenise de nenumărate ori biruitor asupra moldoveanului (Kara-Bogdan) si, înfrângând de multe ori ostile nenorocitului de ungur (Mathias Corvin, n.n.), împrăstiase ostile acestuia", precum si Sa'adeddin Mehmed (secolul XVI) care, relatând la rândul său evenimentele din anul 1462 afirmă că "Vlad Tepes se afla în dusmănie veche cu domnul Moldovei". Suntem absolut de acord că asa-zisele biruinte ale lui Tepes asupra lui Stefan, anterioare anului 1462, relatate de Kemal-pasa-zade nu sunt decât simple inventii ale cronicarului, nici o altă sursă nementionând vreo confruntare militară între cei doi, ceea ce nu exclude însă existenta unor relatii bilaterale conflictuale.
    Temerile semnatarilor acordului din 1 octombrie 1460 cu privire la un potential si iminent atac al lui Stefan s-au confirmat de altfel foarte repede, cu singura deosebire că el nu l-a vizat pe Vlad Tepes ci sud-estul Transilvaniei, respectiv tinuturile secuiesti. Cronicile scrise la curtea lui Stefan, cu exceptia Letopisetului de la Putna Nr. 1, prezintă toate, fără detalii semnificative, doar succesul domnului Moldovei. Cronicarii moldoveni din secolele XVII-XVIII - Grigore Ureche si compilatorii săi Nicolae Costin si Axinte Uricariul, care l-au preluat ad litteram - înregistrează si ei actiunea militară a lui Stefan în secuime în care nu văd însă o manifestare a stării conflictuale dintre Moldova si alianta munteano-maghiară, ci o consecintă a caracterului războinic si sângeros al domnului moldovean.
    Stefan cel Mare, aliat al turcilor în 1462
    Pe acest fond tensionat al relatiilor dintre cele două state românesti se consuma declansarea luptei antiotomane de către Vlad Tepes. Deschiderea conflictului cu turcii de către Vlad Tepes în 1461 si actiunile militare ale domnului muntean, premergătoare marii campanii sultanale întreprinse împotriva sa în primăvara-vara anului 1462 de sultanul Mehmed II (1451-1481), au deteriorat si mai mult, prin implicatiile lor politico-teritoriale, raporturile cu Stefan. Spre a preîntâmpina un atac imediat al turcilor, întreprins de fortele pe care acestia le aveau în garnizoanele de la hotarul statului muntean, în iarna anilor 1461-1462, domnul Tării Românesti a lovit si nimicit bazele de atac ale turcilor de pe linia Dunării de Jos, precum si infiltratiile acestora de la nord de fluviu. Într-o scrisoare-raport adresată suzeranului si aliatului său Mathias Corvin, în 11 februarie 1461, prezentându-si succesele de pe Dunăre, împotriva turcilor, Vlad Tepes relatează că "toate trecerile lor peste Dunăre, afară de Vidin, am pus să le treacă prin foc, să le nimicească si să le pustiiască".
    Foarte probabil, în timpul acestor actiuni, asa cum subliniază unii specialisti, opinie pe care o împărtăsim si noi, "procedând la desfiintarea infiltratiilor turcesti la nord de marele fluviu, în iarna anului 1461-1462, Vlad Tepes a luat, desigur, sub oblăduirea sa si teritoriile eliberate reînviind astfel stăpânirea Tării Românesti până la Marea Neagră". Cu acest prilej au trecut sub controlul domnului muntean teritoriile din nordul Dobrogei cu gurile Dunării, în primul rând, eliberate de prezenta otomană. De asemenea, foarte probabil, pe fondul raporturilor tensionate dintre el si Stefan, Vlad Tepes va fi profitat cu certitudine de acest moment favorabil spre a-si extinde controlul si asupra unei fâsii de teritoriu de la nord de bratul Chilia. Statutul de vasal al Imperiului Otoman si al Poloniei al lui Stefan, precum si acela de adversar declarat al domnului muntean si al suzeranului acestuia, Mathias Corvin, au fost probabil factorii care au cântărit decisiv în luarea deciziei lui Vlad Tepes de a ocupa sudul teritoriilor dintre Prut si Nistru.
    O opinie apropiată emite si N. Iorga, care afirmă, la rândul său, posibilitatea intrării teritoriilor de la nord de bratul Chilia sub controlul lui Vlad Tepes în urma campaniei acestuia din iarna anilor 1461-1462, fapt ce a dat o grea lovitură comertului Moldovei. "Prădăciunile munteanului - scrie Iorga - erau pentru dânsul o mare pagubă, căci legăturile de negot ale Moldovei până la poarta despre mare a Cetătii Albe erau acum întrerupte pentru mult timp". Or, în conditiile politico-militare specifice anilor 1461-1462, întreruperea comertului Moldovei spre Cetatea Albă nu era posibilă decât prin intrarea teritoriilor de la nord de bratul Chilia sub controlul unui adversar al domnului de la Suceava care, în situatia concretă, nu a putut fi altul decât Vlad Tepes.
    O serie de acte de politică externă întreprinse de Stefan cel Mare în perioada imediat următoare confirmă faptul că relatiile moldo-muntene au înregistrat acum o deteriorare gravă. Domnul Moldovei se orientează acum decis spre alianta polono-otomană. La 2 martie 1462, el presta un nou omagiu vasalic regelui Poloniei Cazimir al IV-lea, care tocmai încheiase o conventie cu sultanul. În jurământul prestat cu acest prilej regelui Poloniei, Stefan se angaja fată de suzeranul său că "nu vom înstrăina nici o tară, nici un tinut, nici un oras si nici un feud fără vointa si fără învoirea anume a pomenitului domn si crai al nostru si a Coroanei, prin nici un mijloc; dimpotrivă, dacă ceva din acestea s-ar fi înstrăinat, pe acelea vrem să le câstigăm înapoi si le vom câstiga".
    Care sunt teritoriile vizate de Stefan, documentul nu precizează explicit, dar având însă în vedere cesiunile teritoriale făcute de Moldova în perioada anterioară domniei sale, admitem ca absolut justificată opinia acelor istorici care consideră că textul jurământului este o aluzie directă la Chilia si la teritoriul său. În ceea ce ne priveste, considerăm că domnul Moldovei avea în acelasi timp în vedere si teritoriile de la nord de bratul Chilia, intrate sub controlul lui Vlad Tepes în iarna anilor 1461-1462. O analiză succintă a relatiilor internationale centrale si sud-est europene ne relevă faptul că la începutul anului 1462 în aceste regiuni se conturaseră două blocuri concurente, chiar ostile: alianta formată din Polonia si Moldova, favorabilă păcii si colaborării cu turcii, si alianta constituită din Ungaria si Tara Românească, aflată în conflict cu Imperiul Otoman si implicit cu aliatii acestuia.
    În noua conjunctură politică, conflictul dintre Stefan cel Mare si Vlad Tepes se acutizează. Chiar dacă izvoarele interne cu privire la această problemă nu ne oferă nici o informatie, mai multe surse externe, provenite din zone diferite, - bizantine, otomane, genoveze - confirmă starea de război dintre Moldova si Tara Românească din primăvara anului 1462, precum si faptul că aceasta data dintr-o epocă anterioară. Spre exemplu, cronicarul bizantin Laonikos Chalkokondylas (sec. XV) relatează că în primăvara anului 1462, Vlad Tepes, "împărtindu-si armata în două, o parte o avea cu sine, iar cealaltă a trimis-o în contra domnului Bogdaniei Negre (Moldovei, n.n.), ca să-l respingă, dacă acela ar încerca să năvălească, si să nu-l lase în pace, dacă ar fi năvălit în tară. Căci domnul acestei Bogdanii Negre având o neîntelegere, era, dintr-o astfel de cauză, în război cu Vlad".
    Asemenea informatii, cu privire la existenta unui conflict între Vlad Tepes si Stefan cel Mare, aflat în derulare în primăvara-vara anului 1462, ne provin si din sursele otomane mentionate. Spre exemplu, Kemal-pasa-zade, desi nu o spune explicit, lasă însă să se înteleagă faptul că conflictul dintre Vlad Tepes si Stefan cel Mare, izbucnit înainte de 1462, era încă în desfăsurare în primăvara acestui an, în momentul declansării campaniei otomane împotriva domnului muntean, iar Sa'adeddin Mehmed sustine categoric că în primăvara-vara anului 1462 Vlad Tepes si Stefan cel Mare erau în conflict deschis si că domnul Moldovei a profitat de campania sultanală împotriva Tării Românesti, spre a-i aplica omologului si adversarului său muntean o lovitură decisivă. "Pe când oastea islamică nu-si potolise încă setea - scrie cronicarul turc -, s-a văzut o ceată numeroasă de osteni ghiauri. Deoarece Vlad Tepes se afla în dusmănie veche cu domnul Moldovei, acesta socotind sosirea victorioasă a sultanului un bun prilej, se pregătise să devasteze Tara Românească. De aceea, aflând aceasta, el (Vlad Tepes, n.n.) a trimis ceata aceea de nelegiuiti ca să oprească trecerea moldoveanului".
    Cei mai multi dintre istoricii, care au abordat relatiile moldo-muntene din această epocă contestă existenta unui conflict între Vlad Tepes si Stefan cel Mare si, implicit, veridicitatea informatiilor transmise de diversii cronicari cu privire la această problemă. Altii, dimpotrivă, le consideră veridice, acceptând astfel si existenta unui conflict moldo-muntean. În ceea ce ne priveste, admitem că stirile cronicarilor din secolele XV-XVI, cu privire la existenta conflictului moldo-muntean, aflat în derulare în primăvara-vara anului 1462, pot fi suspectate de anumite exagerări ale informatiilor pe care ni le oferă si, evident, abordate critic.
    De altfel, referitor la aceeasi problemă dispunem de o altă sursă, autorizată de această dată, dar si ea contestată de unii specialisti, care ne prezintă informatii similare cu privire la conflictul dintre Moldova si Tara Românească. Este vorba de o scrisoare a consulului genovez din Caffa către regele Cazimir al IV-lea al Poloniei, din 2 aprilie 1462, în care se arată între altele: "Am înteles apoi că Stefan voievod, domnul Moldovei sau al Valahiei Mici, se luptă cu Vlad voievod, care poartă război fericit cu turcii. Cartea acestora nu numai că ajută pe sultan, dar, ce e mai primejdios, printr-însa turcii capătă oarecum intrarea în aceste două Valahii, ceea ce ar fi un foarte mare pericol, atât pentru noi, cât si pentru alte tări vecine". Ca urmare, autoritătile coloniale genoveze din Crimeea îi cereau suveranului Poloniei să intervină si să medieze împăcarea celor doi domni români.
    Informatiile continute de scrisoarea consului genovez din Caffa sunt în afara oricăror dubii: ele confirmă faptul că conflictul dintre Stefan si Vlad Tepes izbucnise cu mult înainte de începutul lunii aprilie 1462. Autoritătile genoveze din Caffa detineau această informatie dintr-o sursă directă, întrucât avuseseră posibilitatea să se informeze asupra situatiei politice de la Dunărea de Jos chiar de la solii lui Vlad Tepes, a căror prezentă în Crimeea este semnalată de actele Massariei din Caffa încă din 19 martie 1462 .
    Dacă unii specialisti au văzut în prezenta solilor munteni la Caffa în Crimeea rezultatul unor determinări de natură comercială, noi considerăm că în contextul politico-militar al momentului o asemenea opinie nu se sustine. Prezenta solilor munteni la Caffa, ca si la Matrega (Matracha-Tmotorokan), la Marea Azov, unde îi arată actele aceleiasi Massarii caffeze în mai 1462 , când Tara Românească se pregătea să suporte singură lovitura otomană, a fost, fără îndoială, rezultatul demersurilor diplomatice făcute de Vlad Tepes pe lângă coloniile genoveze din Crimeea si de la Marea Azov, la fel de amenintate de turci, în vederea încheierii unei aliante politico-militare antiotomane.
    După părerea noastră, contestarea categorică a unor eventuale actiuni militare ostile ale domnului Moldovei împotriva lui Vlad Tepes în primăvara-vara anului 1462 nu se justifică, ele neputând fi sustinute de nici o informatie. Dimpotrivă, între 22 aprilie si mijlocul lunii septembrie 1462, lungi etape din activitatea lui Stefan ne rămân complet necunoscute. Astfel, cu privire la actiunile domnului Moldovei dintre 22 aprilie si 15 mai, dintre 15 mai si 14 iunie sau dintre 22 iunie si mijlocul lunii septembrie 1462 nu avem nici cea mai sumară stire. Fapt deloc întâmplător, această perioadă coincide tocmai cu campania otomană împotriva Tării Românesti.
    Întrucât actiunile domnului Moldovei în această perioadă sunt putin cunoscute, unii specialisti au afirmat că "în primăvara anului 1462, el a adoptat măsuri intense de apărare, astfel încât Moldova să nu fie surprinsă de evolutia evenimentelor; prezenta sa la Bacău, unde la 15 mai întărea un act de danie, trebuie pusă în legătură cu concentrarea si instructia oastei în zona respectivă" . Fără a contesta asemenea opinii, pe care, de altfel, le considerăm plauzibile, ne punem totusi problema dacă, profitând de situatia favorabilă pe care i-o crea campania otomană împotriva Tării Românesti, Stefan nu va fi întreprins unele atacuri împotriva lui Vlad Tepes, cu care era în conflict. Noi credem că da, iar sursele pe care le-am prezentat mai sus sunt ecourile unor asemenea actiuni ale domnului Moldovei.
    Pe acest fond al relatiilor conflictuale dintre Moldova si Tara Românească, în primăvara-vara anului 1462 se producea campania otomană, condusă de sultanul Mehmed al II-lea împotriva statului muntean.
    Asediul Chiliei (iunie 1462)
    Momentul culminant si probabil cel mai dramatic al conflictului moldo-muntean l-a constituit însă asediul Chiliei de către Stefan cel Mare din iunie 1462, punct strategic de o importantă deosebită, care permitea controlul asupra gurilor Dunării, si un însemnat debuseu comercial.
    Importanta strategică si economică (comercială) a Chiliei era binecunoscută tuturor protagonistilor. Spre exemplu, Konstantin Mihailovic de Ostrovica, fost ienicer în armata turcă în timpul evenimentelor din 1462, relatează că, la un moment dat, în urma esecului înregistrat în Tara Românească, sultanul Mehmed al II-lea le-ar fi spus apropiatilor săi: "Atâta vreme cât Chilia si Cetatea Albă le tin în stăpânire românii, iar ungurii Belgradul sârbesc, noi nu putem avea nicio biruintă" . Însusi Stefan va sublinia peste ani importanta cetătii. Astfel, în scrisoarea sa către autoritătile venetiene, din 8 mai 1477 el arată că "aceste două tinuturi (Chilia si Cetatea Albă, n.n.) sunt Moldova toată" si că "Moldova cu aceste tinuturi este un zid pentru Ungaria si pentru Polonia".
    Alianta cu Polonia din 1459 i-a permis lui Stefan cel Mare să redeschidă problema Chiliei, manifestându-si intentia de a reintra în posesia cetătii probabil chiar din anul următor. În iunie 1462, în contextul marii campanii sultanale în Tara Românească împotriva lui Vlad Tepes, se consuma primul asediul al Chiliei de către Stefan cel Mare. Consumată, însă, într-un asemenea moment dificil pentru statul muntean, atacarea Chiliei de către Stefan în timpul invaziei otomane din Tara Românească rămâne, dincolo de factorii obiectivi sau subiectivi care au determinat-o, o actiune controversată.
    Operatiunile militare pentru cucerirea Chiliei au fost declansate de Stefan cel Mare în aprilie-mai 1462. La 22 aprilie, domnul era încă la Suceava de unde emitea un act, păstrat doar partial, al cărui continut este greu de precizat. Trei săptămâni mai târziu, la 15 mai, îl regăsim pe Stefan la Bacău, unde, în plin mars spre sud, spre gurile Dunării, emite un act de confirmare a unei danii si a unei vânzări de mosie. După această dată, pe toată durata verii anului 1462, până la mijlocul lunii septembrie, când domnul era din nou la Suceava, cancelaria Moldovei îsi întrerupe emisiunea de documente.
    La mijlocul lunii iunie, domnul Moldovei era la Chilia pe care o asediază fără succes, concomitent cu un corp expeditionar otoman, până în data de 22 a aceleiasi luni, când, imposibilitatea luării cu asalt a cetătii insulare de la gurile Dunării si rănirea la gleznă a domnului au dus la esecul actiunii, acesta fiind silit să ridice asediul si să se retragă. Cum au evoluat concret evenimentele în această perioadă este greu de precizat, întrucât, atât cronicile contemporane, cât si cele tardive sunt foarte retinute în informatii, ele limitându-se exclusiv la consemnarea atacului asupra cetătii si la rănirea lui Stefan.
    Asediul Chiliei din iunie 1462 ridică o serie de probleme privitoare la factorii care l-au determinat pe Stefan să întreprindă actiunea sa militară. Absenta oricăror informatii în sursele contemporane cu privire la acest aspect a determinat si formularea unor răspunsuri diferite din partea istoricilor, fapt ce a adâncit si mai mult controversa.
    Spre exemplu, cronicarii moldoveni din secolele XVII-XVIII au pus actiunea lui Stefan cel Mare pe seama firii războinice si caracterul sângeros al domnului. Promotorul acestei teorii a fost, în a doua jumătate a secolului al XVII, Grigore Ureche care, în al său Letopiset al Tării Moldovei, sustine: "Scrie letopisetul cel moldovenescu că fiindu Stefan vodă om războinic si de-a pururea trăgându-l inima spre vărsare de sânge, nu peste vreme multă [...] să sculă den domnia sa" si merse asupra Chiliei "în al saselea an a domnii lui Stefan vodă", teza sa fiind preluată si perpetuată de unii cronicari moldoveni care i-au succedat în veacul următor.
    Cât de reale sunt aceste informatii este greu de spus, dar credem că gradul lor de veridicitate este destul de redus. Foarte probabil, acest lucru i-a determinat pe istoricii moderni si contemporani să nu le acorde prea mare credit. De altfel, nici acestia nu au ajuns la un punct de vedere unitar cu privire la factorii care au determinat atacarea Chiliei de către Stefan cel Mare, în iunie 1462. Majoritatea opiniilor exprimate de ei converg, în general, spre o singură directie: că tentativa lui Stefan de a ocupa Chilia a fost consecinta directă a unor necesităti de stat, în primul rând, aceea de a preîntâmpina riscul ca acest important punct strategic si debuseu comercial să cadă în mâinile turcilor.
    Analizate cu atentie toate aceste opinii îsi relevă o anumită doză de subiectivitate: o încercare de a justifica, într-o măsură mai mare sau mai mică, actul controversat al lui Stefan cel Mare din iunie 1462. În ceea ce ne priveste, considerăm totusi că este greu de explicat cum necesitatea realizării acestui obiectiv de politică externă a Moldovei a devenit atât de presantă tocmai în momentul atacului otoman împotriva Tării Românesti, încât domnul său nu l-a putut amâna.
    Un alt aspect controversat al problemelor generate de atacul asupra Chiliei, întreprins de Stefan în 1462, este statutul juridic al cetătii de la gurile Dunării. Determinată direct de acesta este identificarea statului - Tara Românească sau Ungaria - împotriva căruia a fost îndreptată actiunea militară a domnului Moldovei.
    Informatiile cuprinse în unele surse din secolul al XV-lea - Cronica moldo-polonă, o Historia Turcorum sau Expunerile istorice ale lui Laonikos Chalkokondylas - referitoare la aparteneta Chiliei stau la baza aparitiei acestei controverse. Astfel, în timp ce prima dintre cele două lucrări sustine că în iunie 1462 "l-au lovit cu pusca pe Stefan voievod ungurii din Chilia", cea de-a doua afirmă că domnul Moldovei "a mers si s-a războit să ia cetatea Chilia, care era a lui Vlad", iar Laonikos Chalkokondylas relatează că turcii si moldovenii au decis "să împresoare orasul asa numit Chilia, al lui Vlad de la gura fluviului".
    Plecând de la aceste informatii, specialistii care s-au ocupat de problema Chiliei au emis păreri diferite: după unii, cetatea a apartinut Ungariei, după altii, Tării Românesti. Majoritatea au conchis însă că, în 1462, Chilia era inclusă în sistemul unui condominium maghiaro-muntean în cadrul căruia pozitia proeminentă revenea Ungariei. Ca urmare, desi cei mai multi dintre ei consideră că actiunea lui Stefan a fost îndreptată împotriva Ungariei, totusi, fortati de evidentă, ei admit că ea l-a afectat indirect si pe Vlad Tepes. În opozitie cu acestia, există si unii istorici, este adevărat mult mai putini, care consideră categoric că actiunea militară a lui Stefan cel Mare, ce viza cucerirea Chiliei, a fost îndreptată împotriva lui Vlad Tepes .
    În ceea ce ne priveste, admitem si noi că actiunea lui Stefan, care a vizat ocuparea Chiliei, a fost îndreptată împotriva lui Vlad Tepes. Actiunea sa a urmat un asemenea curs, deoarece după succesul campaniei din iarna anilor 1461-1462 si eliminarea prezentei otomane de la Dunărea de Jos, Vlad Tepes si-a asumat sarcina apărării întregii linii a Dunării inferioare până la vărsarea în Marea Neagră, prilej cu care si-a instaurat controlul si asupra unei fâsii de teritoriu de la nord de bratul Chilia care, teritorial si politic, se afla sub jurisdictia domnului moldovean. Riposta oarecum tardivă a lui Stefan s-a datorat, după părerea noastră, faptului că acesta a asteptat însă momentul favorabil declansării actiunii sale, care a venit o dată cu angajarea fortelor lui Vlad Tepes în luptele cu turcii din vara anului 1462, împiedicându-l pe domnul Tării Românesti să poată răspunde eficient atacului său.
    Fără îndoială, în contextul politico-teritorial de la Dunărea de Jos din iarna anilor 1461-1462, în perspectiva confruntării decisive cu turcii, cu acordul suveranului său, Vlad Tepes si-a asumat si sarcina apărării Chiliei, care era astfel inclusă în sistemul defensiv al Tării Românesti. În aceste conditii, garnizoana maghiară a cetătii a fost, cu certitudine, întărită cu importante contingente muntene. Cum nu dispunem de nici o informatie cu privire la vreo măsură întreprinsă de Mathias Corvin cu scopul întăririi apărării cetătii în fata pericolului otoman, actiune care fără nici o îndoială nu a putut fi neglijată, conchidem că această sarcină i-a revenit lui Vlad Tepes.
    În urma acestor măsuri, raportul de forte în sistemul condominiumului maghiaro-muntean exercitat asupra Chiliei înregistra o semnificativă modificare în favoarea Tării Românesti, ceea ce a atras după sine si o modificare, în acelasi sens a jurisdictiei exercitate asupra cetătii. După părerea noastră, la acest nou statut juridic al Chiliei, survenit după campania lui Vlad Tepes din iarna anilor 1461-1462, fac referire sursele care mentionează cetatea de la gurile Dunării sub jurisdictia domnului muntean. În concluzie, conchidem noi, atacul lui Stefan împotriva Chiliei, consumat exact în momentul invaziei otomane în Tara Românească, a fost clar îndreptat împotriva lui Vlad Tepes. Dacă atacul lui Stefan împotriva Chiliei ar fi vizat Ungaria, credem că el s-ar fi putut produce oricând, înainte sau după încetarea invaziei otomane împotriva domnului muntean, ci nu o dată cu acesta.
    Acestă simultaneitate a campaniei sultanale împotriva Tării Românesti cu atacul lui Stefan asupra Chiliei a dat nastere unei alte controverse legate de actiunea militară a domnului Moldovei din iunie 1462. Ea ridică problema dacă în iunie 1462, Stefan cel Mare a actionat independent împotriva Chiliei sau în colaborare cu turcii.
    Majoritatea covârsitoare a surselor de care dispunem în prezent nu fac nici o referire la vreo colaborare moldo-otomană în iunie 1462 în scopul cuceririi Chiliei; dar nici nu o neagă în vreun fel. Spre deosebire de aceste izvoare, două surse contemporane sunt însă categorice în a afirma si sustine o colaborare politico-militară între Stefan cel Mare si Mehmed al II-lea în vederea cuceririi cetătii de la gurile Dunării.
    Un prim set de informatii în acest sens ne este oferit de cronicarul bizantin Laonikos Chalkokondylas.
    După ce subliniază faptul că în primăvara-vara anului 1462 Stefan cel Mare era în război cu Vlad Tepes, cronicarul bizantin relatează că domnul Moldovei, "trimitând soli la împăratul Mehmet, îl chema să vină si spunea mereu că e gata să se ridice cu război si el. Împăratului îi părea bine de vorbele acestui domn si l-a îndemnat să facă asa, încât generalul său comandant să se unească pe fluviu cu comandantul flotei si să împresoare orasul numit Chilia, al lui Vlad de la gura fluviului. Asadar, acest domn, adunându-si oastea tării, a plecat în grabă spre flota împăratului de-a dreptul la orasul Chilia, cu gândul să facă legătura cu comandantul flotei. Si după ce s-a unit cu oastea împăratului, au împresurat amândoi orasul si bătându-l mai multe zile, au fost respinsi si au pierdut câtiva oameni.
    Dar cum nu le mergea bine cu cucerirea orasului, s-au retras acum amândoi" . Un al doilea set de informatii referitoare la atacul moldo-otoman asupra Chiliei provine dintr-un raport adresat la 28 iulie 1462 de bailul venetian la Constantinopol, Paolo Barbarigo, autoritătilor Serenissimei. În raportul său, bailul venetian consemnează că "flota sultanului, împreună cu domnul Valahiei Inferioare (Moldovei, n.n.), merse să lovească cetatea Lycostomo, în jurul căreia stătu opt zile, si n-au putut face nimic, si au murit multi azapi si s-au întors cu rusine si învinsi" .
    Majoritatea istoricilor români care au abordat problema asediului Chiliei din iunie 1462 au respins orice colaborare moldo-otomană în scopul cuceririi cetătii de la gurile Dunării. Argumentele lor, în general derivate din politica antiotomană a lui Stefan cel Mare, nu sunt, după părerea noastră, suficient de convingătoare. Mai mult chiar, unii dintre contestatarii colaborării moldo-otomane la asediul Chiliei în iunie 1462 au mers până acolo încât au emis ipoteza că trupele otomane care asediau cetatea au fost respinse de trupele lui Stefan, care a încercat apoi să o cucerească.
    Principalul artizan al acestei teze este istoricul N. Grigoras, care sustine: "În prima jumătate a lunii iunie, detasamente din oastea Moldovei, aflate în apropierea Chiliei au respins infanteria marină turcească debarcată în apropierea portului. Atacul turcesc a durat opt zile, dar cu ajutorul ostasilor moldoveni, garnizoana cetătii i-a respins .... După respingerea infanteriei marine turcesti de sub zidurile Chiliei, Stefan cel Mare a încercat să cucerească cetatea, dar a trebuit să se retragă neavând armament de asediu si pentru că la un atac personal, dat în fruntea ostasilor, a fost rănit de o armă la glezna piciorului stâng (22 iunie 1462)".
    În opozitie cu specialistii care contestă o colaborare politico-militară moldo-otomană în iunie 1462 există însă si unii istorici care sustin existenta unei colaborări moldo-otomane, dinainte stabilite, îndreptate împotriva lui Vlad Tepes. Unii dintre acestia, cum este cazul lui A. Decei, o afirmă direct, altii - S. Papacostea sau I. Toderascu -, indirect.
    După părerea noastră, pentru a oferi un răspuns pertinent la această problemă, considerăm că se impune, cel putin, o succintă analiză, atât a informatiilor de care dispunem, cât si a evenimentelor politice si militare consumate în primăvara-vara anului 1462 la Dunărea de Jos. În ceea ce priveste sursele, considerăm că, dacă informatiile oferite de Laonikos Chalkokondylas pot fi suspectate de lipsă de veridicitate, nu acelasi lucru se poate afirma însă si despre raportul bailului venetian Paolo Barbarigo, care este un act oficial, redactat de diplomatul venetian pe baza unor informatii obtinute de la o sursă sigură si directă: cancelaria sultanului. În favoarea veridicitătii raportului bailului venetian pledează însăsi seriozitatea si scrupulozitatea diplomatilor republicii în redactarea actelor oficiale, care nu-si permiteau să-si dezinformaze superiorii oferindu-le informatii false sau neverificate.
    Pe baza acestor informatii pe care le considerăm ca fiind absolut veridice, luând în calcul faptul că Stefan era parte a întelegerilor turco-polone si că domnul Moldovei si-a sincronizat perfect actiunile împotriva Chiliei cu cele ale corpului expeditionar otoman care a atacat cetatea, considerăm că teza colaborării acestuia cu turcii în vara anului 1462 apare ca absolut plauzibilă. De altfel, angajarea lui în cadrul aliantei polono-otomane nu face decât să-i sporească veridicitatea.
    În sfârsit, un simplu paralelism între actiunea lui Stefan din iunie 1462 si cucerirea Chiliei, în aceeasi calitate de vasal al polonilor si turcilor, în ianuarie 1465, conferă si mai multă consistentă tezei privind o colaborare moldo-otomană în iunie 1462. Analiza celor două evenimente ne premite constatarea că nici actiunea din iunie 1462, nici cea din ianuarie 1465 nu au fost dezaprobate de Imperiul Otoman, iar domnul Moldovei nu a avut de suferit nici o repercusiune din pricina lor din partea turcilor. Dacă cele două actiuni ale sale ar fi fost ostile otomanilor, considerăm că o ripostă otomană ar fi fost de neevitat. Mai mult chiar, Mehmed al II-lea nu a revendicat Chilia atât timp cât Stefan a continuat să-i rămână, cel putin formal, vasal fidel, respectiv până în jurul anului 1470.
    Mai multe in..

    Sursa: MISTERELE LUMII — 15.04.2014 - 9:52 am

  • LEGENDARA RETEA LUCY


    Acest bărbat, Lucy, este cel care i-a făcut lui Stalin un cadou neaşteptat de Crăciunul anului 1940: dosarul complet al Planului Otto (rebotezat „Barbarossa”) de invadare a URSS.
    Numai nouă copii ale planului existau atunci şi i-au trebuit lui Roessler peste 12 ore de muncă pentru descifrarea codului şi încă 48 de ore pentru a radiotelegrafia Kremlinului toate paginile planului. Stalin a reţinut în secret, la biroul său din Kremlin, acest dosar şi nu l-a discutat decât cu Lavrenti Beria, ministrul poliţiei politice secrete cunoscute sub numele de N.K.V.D. Şeful Marelui Stat Major al Armatei Roşii era atunci Gheorghi Jukov, care scrie în cartea sa de memorii că nici el, nici ministrul Apărării, Timoşenko, n-au ştiut că Stalin primise planul Barbarossa cu 6 luni înainte de invazia nazistă.
    În favoarea faptului că Stalin avea de ceva vreme acest document stă înregistrarea în care îi spune şefului spionajului extern al Armatei Roşii (GRU): „Nu-mi spune mie ce crezi. Mie dă-mi faptele şi sursa!” În cazul lui Rudolf Roessler nu se ştia sursa pentru că asta era precondiţia pusă de el celor care primeau rapoartele sale (guvernul Elveţiei, Angliei şi URSS) – nedivulgarea sursei. Roessler a dus cu el în mormânt numele surselor sale de la înaltul Comandament al Wehrmacht-ului (OKW). La început însă, Stalin n-a crezut autencitatea informaţiilor lui Roessler, pe care îl bănuia un agent provocator al naziştilor.
    Cine e Rudolf Roessler, cunoscut drept Lucy
    Rudolf Roessler s-a născut în anul 1897, în orăşelul Kaufbeuren din Bavaria. Tatăl său era un demnitar în Guvernul Bavariei, la Ministerul Apelor şi Pădurilor. Pe frontul Primului Război Mondial, Roessler şi-a cunoscut camarazii care vor deveni prietenii şi sursele de bază din spionajul lui de mai târziu. Aceşti camarazi erau absolvenţi ai academiilor militare, unde tinerii cadeţi erau educaţi să devină ofiţeri loiali Germaniei imperiale. Roessler va deveni liderul lor intelectual.
    După terminarea Primului Război Mondial, Germania era o ţară proscrisă în Europa, fără permisiunea de a avea o armată şi obligată să plătească învingătorilor despăgubiri înrobitoare. La 17 aprilie 1922, Germania restabileşte relaţiile diplomatice cu Rusia Sovietică şi semnează la Rapallo un tratat de colaborare prin care îşi acordă reciproc prioritate în toate tranzacţiile lor de comerţ exterior. URSS va cumpăra maşini şi utilaje de la firme germane. Tehnicieni germani vor primi slujbe bune în minele sovietice şi la marile lor centrale electrice. Dar peste aceste convenţii comerciale, Tratatul de la Rapallo a permis Germaniei şi URSS-ului să spargă carantina impusă asupra lor de către celelelte naţiuni europene, mai concret, blocada militară asupra URSS şi restricţiile impuse Germaniei de Tratatul de la Versailles.
    Armata Roşie nu avea trupe şi metode de instruire a acestora şi nicio şcoală militară europeană nu a acceptat să le dea instrucţia necesară. De cealaltă parte, armata germană era limitată la 100.000 de infanterişti, incapabilă de a-i instrui pentru război, fără tancuri, aviaţie sau marină militară. Tratatul de la Rapallo a permis acestor două ţări să dezvolte relaţii strânse, care ar fi îngrozit Europa acelor vremuri, dacă s-ar fi cunoscut în profunzime. Avioane Junkers vor fi fabricate în Rusia, la Samara, obuze la Tula, gaze de luptă la Krasnogvardeisk, submarine şi crucişătoare la Leningrad. În plus, mari baze de instrucţie militară vor fi pregătite de sovietici pentrul uzul armatei germane.
    La Lipetsk şi Voronej bazele erau echipate pentru aviaţia germană. La Kazan, pe Volga, pentru tancuri. A fost o întreprindere gigantică cu zeci de mii de militari germani dintre cei mai talentaţi combatanţi ai Primului Război Mondial, care au fost radiaţi de pe listele armatei germane înainte de a pleca în URSS şi reîncorporaţi la întoarcerea în ţară. Aşa au ajuns prietenii militari ai lui Rudolf Roessler din tranşeele Primului Război Mondial printre cei selectaţi să plece în URSS pentru a deveni mai târziu generalii de la înaltul Comandament al Wehrmacht-ului (OKW).
    Pentru aceşti generali, invazia lui Hitler contra URSS echivala cu un război fratricid! Ei au cerut „civilului” Roessler, emigrat din 1933 în Elveţia, să găsească contacte la englezi, care să primească informaţii strategice de la Marele Stat Major al armatei germane, unde lucrau cei zece amici ai lui Roessler.
    Un om cât 12 bombe atomice
    Cele mai multe cazuri de spionaj se bazează pe un incident singular, adesea crucial, dar scurt ca durată. De exemplu, măiestria lui Richard Sorge a constat în obţinerea informaţiei că Japonia nu va ataca URSS. Enorma valoare a lui Rudolf Roessler şi a celor zece generali germani din reţeaua Lucy s-a bazat pe un munte de informaţii echivalente ca mărime cu 40 de volume, la fel de senzaţionale, ca informaţia lui Richard Sorge, dar care a durat timp de cinci ani! Nu întâmplător, un general britanic a declarat că valoarea lui Roessler este egală cu cea a 12 bombe atomice! Una dintre problemele lui Roessler era că întreaga clasă avută a Elveţiei era pro-germană. Aşa a ajuns la colonelul Karel Sedlacek, care era ceh şi care s-a oferit voluntar să acţioneze ca o curea de transmisie a informaţiilor lui Roessler către guvernul britanic.
    Acest ceh a intrat în istoria artei militare mondiale pentru alertarea guvernelor europene privind iminenta lor invazie de către Hitler: Danemarca, Norvegia, Belgia, Olanda şi Franţa. Primii contactaţi de Sedlacek au fost britanicii, pentru că sursele lui Roessler indicau prioritatea absolută acordată de germani lichidării Angliei ca principal risc de război pe două fronturi. Pare de necrezut azi, dar niciuna dintre ţările menţionate mai sus n-a luat măsurile necesare şi a ignorat informaţiile transmise din Elveţia, spre consternarea celor care-şi riscau viaţa şi avutul lor: Sedlacek, Roessler şi generalii germani de la OKW, care reprezentau sursele lui Lucy. Se oferă o singură explicaţie aplicabilă tuturor acestor ţări: o trufie incredibilă în forţele proprii şi un dispreţ pentru spionajul elveţian.
    Ţările vizate nu au reacţionat: nu aveau încredere în spionajul elveţian
    Roessler avea permisiunea guvernului elveţian pentru activitatea sa secretă, sub condiţia ca Elveţia să aibă prima dreptul de acces la informaţiile primite din Germania. Ca urmare, serviciile elveţiene de informaţii au notificat ataşaţilor militari acreditaţi în Elveţia de ţările ameninţate (mai puţin URSS) că sunt în posesia unor secrete militare alarmante culese de elveţieni în Germania. Niciuna dintre ţările menţionate mai sus nu punea mare preţ pe spionajul elveţian. Edificator în acest context este uluitoarea dezvăluire a acestei cărţi, cum că Rudolf Roessler a impresionat aşa de puternic guvernul elveţian, încât el a fost angajat cu normă întreagă şi cu salariu pe măsură pentru a sorta, evalua şi analiza noianul de informaţii private, strânse de contraspionajul Elveţiei de la sursele avute de-a lungul şi de-a latul Europei.
    Asta l-a pus pe Roessler într-o situaţie neobişnuită pentru un spion, de a nu pretinde bani pentru rapoartele sale de la ceilalţi beneficiari (Anglia, URSS, etc). În acelaşi timp, acest lucru l-a făcut imediat suspect în ochii beneficiarilor săi, ca având informaţii fără bona fide. În plus, Roessler refuza orice indicaţii privind sursele sale din Germania, fapt care-l punea implicit în postura de posibil agent provocator.
    În ochii lui Stalin, Lucy era un agent provocator plantat în Elveţia de către nazişti
    Nici cu sovieticii n-a avut Roessler o viaţă mai uşoară la început. Şandor Rado (nume de cod „Dora”), şeful reţelei de spionaj a GRU în Elveţia, reţea cunoscută ca „Orchestra Roşie”, primise de la Moscova drept „răsplată” pentru trimiterea Planului Barbarossa, furnizat de Roessler, următorul ordin: „Încetaţi orice contact cu Lucy şi oamenii lui!”. În ochii lui Stalin, Lucy era un agent provocator plantat în Elveţia de către nazişti.
    Asta l-a pus pe Şandor Rado şi pe telegrafistul său, Alexander Foote, într-o situaţie disperată, neştiind dacă să expedieze sau nu raportul ce îl avea de la Lucy, în care scria că: „În zorii zilei de duminică, 22 iunie 1941, ora 3:15 dimineaţa, Germania va ataca URSS-ul pe un front lung de 1600 km, de la Marea Baltică la Marea Neagră cu 3 milioane de soldaţi, 750.000 de cai, 600.000 de camioane, 7.200 de tunuri, 3.000 de tancuri şi 1.800 de avioane” (pag. 71). Rado şovăia dacă să trimită sau nu Kremlinului acest document, din cauza ordinului de a înceta orice contact cu Lucy. Îl convocase la Lucerne pe Alexander Foote de la Geneva, dar tremura cu dosarul lui Roessler în mână şi nu se putea hotărî să încalce ordinul primit, deşi totul era descris în cele mai mici detalii.
    „Understood. Over”
    Printre detalii apare şi informaţia că, în România, erau masate la graniţa cu URSS 650.000 de militari germani (pag. 67). Foote era furios pe Rado că l-a chemat de la Geneva ca să plângă pe umărul lui. „Este treaba celor de la Moscova de a accepta responsabilitatea acestei situaţii. Cine ştie, mai târziu ai putea fi acuzat de neglijenţă criminală. Şi n-aş vrea să fiu în pielea ta atunci. Imaginează-ţi situaţia ta când Moscova va afla că ai avut acest dosar şi nu l-ai transmis!” (pag. 73). Aceste cuvinte l-au făcut pe Rado să-i dea dosarul telegrafistului pentru transmitere imediată. Din ziua de 14 iunie 1941 până pe 18 iunie Foote a fost neîntrerupt în contact radio cu Moscova. „Singurul răspuns venit de acolo după terminarea transmisiei dosarului au fost două cuvinte: «Understood. Over.» (Înţeles. Terminat.)
    După ce a terminat de ars toate paginile dosarului şi codurile utilizate, Foote s-a prăbuşit în pat epuizat şi a dormit 24 de ore. Ar fi vrut să păstreze o copie a acestei excepţionale lovituri de spionaj pentru utilizare mai târziu, dar ordinele NKVD erau că totul trebuia distrus”.
    Se cunoaşte faptul că data invaziei germane a URSS fusese comunicată Kremlinului de către cel mai bun agent sovietic, Richard Sorge, infiltrat în ambasada Germaniei la Tokio. În plus, Cordell Hull, ministrul de externe american, îl avertizase pe Umanski, ambasadorul sovietic în SUA, că toate misiunile diplomatice americane din Europa telegrafiau la Washington despre iminenta invazie a URSS de către germani. Iar în final, Churchill a confirmat şi el data invaziei obţinută de la spionii lui din Reich.
    Dar toate aceste nume n-au făcut altceva decât să trimită Moscovei semnale de alarmă. Roessler şi sursele sale de la O.K.W. au trimis lui Stalin un întreg dosar ale cărui detalii uimesc pe istoricii militari.
    O declaraţie de război făcută pe genunchi
    Cartea A man called Lucypublică şi declaraţia de război concepută de ministrul de externe von Ribbentrop şi trimisă ambasadorului german la Moscova, pentru a o prezenta lui Molotov. „Informaţii recente primite zilele trecute de către guvernul Reich-ului nu lasă nicio îndoială asupra naturii agresive a mişcărilor de trupe sovietice. Mai mult, informaţii de la o sursă britanică au confirmat existenţa negocierilor conduse de ambasadorul britanic, sir Stafford Cripps, pentru stabilirea unei strânse colaborări militare între Marea Britanie şi Uniunea Sovietică.
    Guvernul Reich-ului declară că în violarea angajamentelor sale solemne guvernul sovietic se face vinovat de: a. Continuarea şi intensificarea manevrelor sale în vederea subminării Germaniei şi a restului Europei; b. Concentrarea la frontiera germană a tuturor forţelor sale armate în stare de război; c. Efectuarea de pregătiri evidente de atacare a Germaniei şi cu violarea Pactului de Neagresiune Germano-Rus. Ca urmare, Fuhrerul a ordonat forţelor armate ale Reich-ului să răspundă acestei ameninţări cu toate mijloacele avute la dispoziţie” (pag. 75).
    Acest mesaj cinic a fost înmânat lui Molotov în noaptea de 22 spre 23 iunie 1941, la ora 4:45 a.m., de către contele Friederich Werner von Schulenburg, ambasadorul Germaniei. Stenograma întâlnirii acestor doi demnitari menţionează că Molotov l-a întrebat pe ambasador: „«Asta trebuie interpretată ca o declaraţie de război?» Von Schulenburg era fără grai. A ridicat trist din umeri. Furia lui Molotov a învins starea sa de şoc: «Acest mesaj pe care tocmai l-am primit nu poate semnifica altceva decât o declaraţie de război întrucât trupele germane au trecut deja graniţa şi oraşe sovietice ca Odessa, Kiev şi Minsk sunt bombardate de aviaţia germană de o oră şi jumătate».
    Molotov ţipa acum: «Asta este o încălcare a încrederii fără precedent în istorie. În mod sigur noi n-am meritat asta». Contele von der Schulenburg, care va fi spânzurat de Hitler pentru participarea lui la complotul din iulie 1944, a strâns mâna lui Molotov şi a plecat. Molotov a dat buzna în biroul lui Stalin unde a anunţat: «Germania ne-a declarat război»”.
    „De azi, orice informaţii comunicate de Lucy vor fi… transmise imediat”
    În aceeaşi noapte de 22 spre 23 iunie 1941, Alexander Foote şi-a pornit radio-emiţătorul pe lungimea de undă folosită de obicei de Ministerul Securităţii Statului din Moscova. Nu era o zi desemnată lui Foote pentru transmisiuni şi se temea că nu va primi vreun răspuns la apelul lui. Foote ca şi alţi spioni ca el simţeau nevoia de a fi în contact cu Moscova în acele ore grele. „Deodată, Foote a fost speriat de un fluierat ascuţit şi prelung în căştile de pe urechile sale. Era centrala de la Moscova a cărei semnătură-radio o recunoscuse instantaneu. O avalanşă de cifre şi litere a urmat ca de obicei. Apoi linişte. Foote a profitat de răgaz ca să decifreze radiograma: «Către toate reţelele. Apel către toate reţelele. Bestiile fasciste au invadat patria muncitorilor. A sosit momentul să facem totul în puterea noastră de a ajuta URSS în lupta sa cu Germania.
    Semnat: Directorul».
    După o scurtă pauză transmisia Centralei a continuat: «NDA… NDA… NDA… Mesaj special.» NDA însemna Foote. «NDA… Centrala a decis ca de acum încolo mesajele tale vor fi împărţite în trei categorii: MSG va desemna comunicaţii obişnuite, RDO mesaje urgent, iar VYRDO va prefaţa orice mesaj de maximă importanţă. De azi, orice informaţii comunicate de Lucy vor fi clasificate ca VYRDO şi transmise imediat. Centrala va fi în alertă pentru comunicaţii 24 de ore zilnic. Numai NDA singur va transmite comunicările lui Lucy».
    Foote se gândi că lucrurile iau o întorsătură serioasă. Avea să se convingă imediat. I s-a ordonat să-l contacteze imediat pe Lucy. «Moscova aşteaptă cu înfrigurare toate comunicările lui. Lucy va primi un salariu lunar de 7.000 de franci elveţieni (cca 1.600 de dolari), la care se adaugă plăţile adiţionale pentru informaţii excepţionale». În 1941, un salariu de 7.000 de franci elveţieni echivala cu o mică avere”.(pag. 76).
    Românii şi ungurii, gata să se încaiere între ei la Cotul Donului
    Pe 18 aprilie 1942, Roessler a primit de la Berlin detaliile suplimentare cerute de Stalin pentru luptele grele de la Cotul Donului. Radiograma trimisă imediat lui Stalin includea şi aceste secrete militare: „Linia lungă a frontului care va fi cucerită de Wehrmacht va fi încredinţată pentru apărare unor trupe ne-germane. Vor fi 52 de divizii străine: 27 divizii româneşti, 13 ungureşti, 9 italiene, 2 cehoslovace şi o divizie spaniolă. Pentru că românii şi ungurii se urau unii pe alţii şi erau în stare să se bată între ei, vor fi separaţi prin 9 divizii italiene şi una spaniolă. Înaltul Comandament German nu se baza prea mult pe aceste întăriri ne-germane, fiind îndoielnică valoarea lor militară” (pag. 99).
    Divulgarea acestor puncte slabe de pe frontul Donului îl va determina pe mareşalul Jukov să aleagă direcţia loviturii principale exact în sectorul de front apărat de diviziile ne-germane, reuşind spargerea frontului printr-o contra-ofensivă puternică. Întreaga operaţiune de încercuire a Armatei a VI-a germane de sub comanda feldmareşalului von Paulus n-ar fi reuşit fără detaliile trimise zilnic de Roessler. OKW a trimis în ajutorul lui von Paulus armatele blindate conduse de von Manstein şi a deturnat de la acţiunile lor de front alte mari unităţi pentru salvarea Armatei a VI-a. Fiecare din aceste ordine de luptă noi şi urgente erau trimise Moscovei prin radio de Roessler într-un interval de 6-10 ore de la emiterea lor la Berlin.
    Era ceva nemaiauzit deoarece s-a calculat de către specialişti militari că, în multe împrejurări, ordinele de luptă ale lui Hitler ajungeau la Stalin înaintea primirii lor de către comandanţii germani din linia întâia!
    Roessler a divulgat Armatei Roşii slăbiciunea capitală a Wehrmacht-ului
    Reţeaua „Lucy” s-a mândrit cu aportul ei la victoriile de la Stalingrad şi Kursk, unde detaliile furnizate Armatei Roşii sunt considerate fără precedent în istoria artei militare! Totul era inclus în radiogramele lui Roessler: sectoarele frontului care vor suferi lovitura principală a Wehrmarcht-ului, numărul soldaţilor şi tehnica de luptă folosită, poziţia exactă a centrelor de comandă germane şi a marilor depozite de muniţii, carburanţi, alimente etc.
    Doar grupul de armate „Centru” consuma zilnic 18.000 de tone de astfel de furnituri logistice necesare frontului, adică echivalentul a 36 de trenuri de marfă! Roessler a divulgat Armatei Roşii care era slăbiciunea capitală a Wehrmacht-ului: logistica de aprovizionare a fronturilor din URSS, adică asigurarea neîntreruptă a 3 milioane de soldaţi germani cu muniţii, carburanţi şi hrană în cantităţi de zeci de mii de tone zilnic. Pentru înaltul Comandament (OKW) era un coşmar constituirea şi apărarea acelor depozite gigantice, în condiţiile de acces ale Rusiei acelor vremuri, cu drumuri desfundate, magistrale feroviare sistematic distruse de partizani, dar mai ales cu bombardamentele aviaţiei sovietice care erau cu prioritate dirijate spre acele depozite. Rămase fără carburanţi, fie şi câteva zile, armatele de tancuri germane erau ţinte uşoare pentru artileria sovietică.
    Elveţia i-a protejat pe Foote şi pe Roessler: i-a arestat, ca să nu ajungă la ei SS-ul
    Contraspionajul militar german a sesizat că inamicul primeşte informaţii militare din interiorul Wehrmacht-ului, atunci când a descoperit cu stupoare în oraşe cucerite de germani în URSS copii ale ordinelor de luptă ale OKW traduse în ruseşte! Centrele de depistare a undelor radio de la Dresda au descoperit şi arestat în Germania pe toţi telegrafiştii „Orchestrei Roşii”. Reţeaua „Lucy” transmitea zilnic din Elveţia şi germanii au putut identifica zona geografică.
    Şeful spionajului extern al Germaniei, generalul Walther Schellenberg, s-a dus de mai multe ori în Elveţia, unde s-a întâlnit de fiecare dată cu omologul său elveţian, generalul de brigadă Roger Masson. Sunt fascinante detaliile acestor întâlniri secrete descrise în cartea de faţă graţie interviurilor luate de autori lui Roger Masson şi, mai ales, stenogramelor anchetării de către englezi a lui Schellenberg, luat prizonier la sfârşitul războiului. (El a decedat în anul 1954, iar cheltuielile înmormântării sale au fost plătite de Coco Chanel).
    Deşi Elveţia era neutră, ea a trimis pe Frontul de Est un numar mare de medici elveţieni pentru a trata germanii răniţi, ca să nu mai insistăm asupra aurului furat de nazişti de la evrei, care a ajuns tot în băncile acestei ţări…
    Cu toate acestea, conducătorii Elveţiei erau preocupaţi de faptul că spionajul lui Roessler putea servi germanilor drept un „casus belli”, aceştia putând să-i invadeze. Dar, în acelaşi timp, Roessler era finanţat de statul elveţian şi păzit de serviciile de informaţii ale acestuia. Generalul Schellenberg ordonase lui Otto Skorzeny să-l răpească din Elveţia pe Alexander Foote, al cărui radio-emiţător fusese identificat de spionii SS . Servitoarea lui Foote era plătită de agenţii SS şi urma să le descuie uşa în ziua de 23 noiembrie 1943.
    Cu trei zile înainte, la ora 1:15 noaptea, Foote era arestat de poliţia elveţiană şi închis împreună cu Roessler la aceeaşi închisoare, în celule confortabile, cu tot ce aveau nevoie. Acolo nu mai putea ajunge SS-ul lui Schellenberg. O lună mai târziu, „Armata Roşie trecea graniţele Poloniei şi României, practic încheind eliberarea ţării lor” (pag. 164).
    Generalii trădători din OKW au rupt legăturile cu Roessler
    După patru ani de război, guvernul elveţian a ridicat restricţiile de camuflaj pe timpul nopţii. După eliberarea Parisului au fost eliberaţi şi Roessler cu toţi oamenii lui. Şandor Rado şi Alexander Foote au plecat împreună la Paris, unde s-au dus direct la ambasada sovietică. Acolo au fost luaţi drept agenţi provocatori de către diplomaţii sovietici. S-a telefonat la Kremlin de unde s-a primit ordinul ca amândoi să se întoarcă la Moscova, aşa că au plecat cu primul avion. Rado s-a confesat lui Foote că îi este teamă de soarta care-l aştepta pentru că erau sume mari de bani pe care le primise ca director al „Orchestrei Roşii”, sume pe care nu le putea deconta. Nu ştiuse să facă diferenţa dintre banii cuveniţi lui şi sumele destinate activităţii reţelei sale…
    La prima escală făcută de avion la Cairo, Şandor Rado a dispărut. Foote s-a întors singur la Moscova, unde a fost promovat maior în Armata Roşie şi trimis la Segodnia (o şcoală de perfecţionare a spionilor sovietici). I s-a spus, ca să-l sperie, că Rado a fost capturat, judecat şi executat în Egipt. Nu era adevărat, fusese capturat, dar în loc de pedeapsa capitală, Rado a făcut 11 ani într-un lagăr de muncă din Siberia împreună cu Rachel „Sissi” Duebendorfer, un alt nume legendar al „Orchestrei Roşii”.
    La data apariţiei cărţii de faţă, Şandor Rado era profesor de geografie la Universitatea din Budapesta, iar Rachel Duebendorfer trăia cu fiica ei, Tamara, în Germania. Alexander Foote a fost trimis în Mexic, unde urma să-i spioneze pe americani. A preferat să dezerteze la britanici, unde a scris cartea Handbook for Spies şi a trăit confortabil până la moartea sa din august 1957.
    Rudolf Roessler a încercat de mai multe ori să-i contacteze în Germania pe generalii germani care i-au fost surse.
    Aparatul său de radio emisie-recepţie era intact, dar n-a primit niciun răspuns. Concluzia era evidentă pentru el: generalii au putut vedea cu ochii lor că venirea Armatei Roşii n-a însemnat renaşterea Germaniei anterioare venirii lui Hitler la putere. Ţara lor era dezmembrată de învingători. În plus, viaţa lor şi a familiilor lor era în constant pericol pentru că ei erau în bună parte răspunzători pentru milioanele de germani căzuţi în pe Frontul de Est.
    Neonaziştii din Europa încearcă şi azi să afle numele generalilor trădători de la OKW, chiar dacă sunt morţi. Ei au copii şi urmaşi, nu? Rudolf Roessler, sărac şi deznădăjduit, a decedat la 61 de ani în anul 1958. Cheltuielile înmormântării sale la Lucerne au fost plătite de un necunoscut.

    Piatza.Net

    Descopera realitatea


    Sursa: MISTERELE LUMII — 15.04.2014 - 9:37 am

  • MARELE INCENDIU DIN LONDRA


    Marele Incendiu din Londra a distrus părțile centrale ale Londrei începând cu ziua de duminică, 2 și până în ziua de miercuri, 5 septembrie 1666. Focul a pustiit centrul medieval al Londrei, aflat în interiorul vechiului zid roman al orașului. A amenințat, dar nu a ajuns la districtul aristocratic Westminster, Palatul Whitehall al lui Carol al II-lea, și mare parte din mahalalele din suburbii.
    A distrus 13.200 de case, 87 de biserici de mir, Catedrala Sf. Pavel, și mare parte din clădirile autorităților orășenești. S-a estimat că a distrus casele a 70.000 din cei 80.000 de locuitori. Numărul morților în urma incendiului nu este cunoscut și, prin tradiție, este considerat a fi foarte mic, întrucât s-a înregistrat moartea a doar șase persoane. Recent, au apărut contestări ale acestei idei, pe temeiul că decesul celor săraci și a oamenilor din clasa de mijloc nu s-au înregistrat nicăieri, și pe acela că focul ar fi carbonizat total rămășițele multor victime, fără ca ele să poată fi identificate.
    Incendiul a izbucnit la brutăria lui Thomas Farriner (sau Farynor) de pe Pudding Lane, la scurt timp după miezul nopții în dimineața de duminică, 2 septembrie, și s-a răspândit cu repeziciune spre vest prin tot centrul vechi al Londrei. Utilizarea principalei tehnici de stingere a incendiului de la acea vreme, și anume crearea de blocaje în calea focului prin demolări, a întârziat din cauza nehotărârii lordului primar al orașului, Sir Thomas Bloodworth.
    Când s-au ordonat demolări pe scară largă în noaptea de duminică spre luni, vântul deja împrăștiase focul și măsurile au fost ineficiente. Incendiul s-a deplasat spre nord în ziua de luni, spre centrul orașului. Pe străzi s-a declanșat dezordinea, întrucât s-au răspândit zvonuri că străini suspecți aprind focuri.
    Temerile celor rămași fără adăpost s-au concentrat pe francezi și pe olandezi, inamicii Angliei în al Doilea Război Anglo-Olandez; aceste grupuri substanțiale de imigranți au devenit victimele linșajelor și ale violențelor de stradă. Marți, incendiul s-a împrăștiat prin mare parte din oraș, distrugând catedrala Sf. Pavel și trecând peste râul Fleet pentru a amenința curtea lui Carol al II-lea de la Whitehall, în timp ce eforturile de stingere a focului începuseră să se mobilizeze.
    Lupta de stingere a incendiului a fost câștigată în principal datorită a doi factori: încetarea vântului puternic dinspre est și utilizarea de praf de pușcă de către garnizoana din Turnul Londrei pentru a crea stăvilare eficiente, care a oprit înaintarea incendiului spre est.
    Problemele sociale și economice produse de acest dezastru au fost copleșitoare. Evacuarea din Londra și strămutarea în alte zone au fost ferm încurajate de regele Carol al II-lea, care se temea de o răscoală a refugiaților rămași fără case din Londra. În pofida numeroaselor propuneri radicale, Londra a fost reconstruită pe același plan al străzilor ca și înainte de incendiu.

    Piatza.Net

    Descopera realitatea


    Sursa: MISTERELE LUMII — 15.04.2014 - 9:21 am

  • Opinii din spatiul rusesc despre nepamanteni



    Andrei Kisliakov este un jurnalist de stiinta rus, specializat, între altele, in domeniul industriei militare. În urma cu câtva timp el a scris pentru agentia de presa RIA Novosti un articol intitulat „Nepamântenii sunt deja aici!”. Articolul din care spicuim câteva idei în cele ce urmeaza, începe cu afirmatiile surprinzatoare „lumile extraterestre pot exista la o distanta de miliarde de ani lumina, dar si pe fundul cestii dumneavoastra de cafea”. Autorul continua subliniind ca cercetarea recenta chimica si biologica sugereaza ca viata extraterestra poate exista peste tot în jurul nostru si chiar în interiorul organismelor umane. Desigur, în acest caz el vorbeste de microorganisme, nu de inteligenta sau de civilizatii.

     Biologii au aflat, cu mult timp în urma, ca o seama de vietati de dimensiuni microscopice, inclusiv bacterii, pot supravietui într-un mediu considerat înainte mortal. Cercetatorii de la Universitatea din Arizona sugereaza ca microorganisme extraterestre, care au calatorit în interiorul unor asteroizi, au fost capabile sa reziste la înghetul apropiat de zero absolut din spatiul cosmic, precum si la temperatura mistuitoare din timpul intrarii în atmosfera, pentru a se aseza si a se înmulti apoi pe suprafata terestra. Mai mult decât atât, se pare ca astfel de microorganisme sosesc tot timpul, chiar si la ora actuala.

     Biochimistii spun ca diverse forme de viata extraterestra puteau sa apara pe Pamânt, ca urmare a mai multor procese evolutive, si ca ele locuiesc înca, fie printre noi, fie chiar în interiorul organismelor umane, fara a putea fi vazute cu ochiul liber. Oamenii de stiinta au început sa puna la îndoiala acea teorie evolutionista care porneste doar de la conditiile pentru aparitia vietii care au existat la începuturi pe planeta noastra. Noile date privind rezistenta microorganismelor în spatiu pot revolutiona întelegerea noastra privind originea vietii.

     Conceptul de viata extraterestra si teoria ca viata pe Pamânt si-ar putea avea originea în spatiul cosmic ar primi un sprijin suplimentar în cazul în care oamenii de stiinta ar reusi sa demonstreze ca viata terestra a trecut prin mai multe cicluri evolutive. În acest caz, ar fi oportun sa ne interesam unde se ascund diversele forme de viata extraterestra si de ce acestea nu au fost reperate pâna în prezent.

    Totul vine din spatiu

     Oamenii de stiinta considera ca, din cauza proceselor lor biochimice neobisnuite, microorganismele nepamântene pot prospera în lacuri acide sau în preajma fisurilor vulcanice de pe fundul marii. Ele nu au fost descoperite înca din cauza ca metodele biochimice actuale sunt gândite sa detecteze doar formele de viata cunoscute. Se pare ca anumite microorganisme nepamântene, de zece ori mai mici decât bacteriile terestre, pot fi responsabile pentru diverse boli umane care înca nu sunt tratate. De exemplu, acestea ar putea provoca pietre la rinichi. Oamenii de stiinta trebuie sa gaseasca noi modalitati de a detecta aceste forme de viata.

     Chimisti italieni de la Universitatea din Torino au ajuns la o concluzie senzationala si anume ca numerosi aminoacizi au fost, probabil, adusi pe Pamânt din spatiu, devenind apoi importante caramizi componente ale tuturor organismelor vii. Calcule de chimie cuantica au sugerat ca aminoacizii, care proveneau din interiorul norilor de gaz si praf din adâncul spatiului, puteau ajunge pe Pamânt, lipiti de praful interstelar, într-o perioada în care aici existau deja conditiile principale pentru aparitia vietii. Oamenii de stiinta mexicani care lucreaza în acest domeniu au confirmat concluziile colegilor lor italieni. Ei spun ca aminoacizii nu sunt distrusi în spatiul interstelar si ca unii dintre acesti compusi extraterestri puteau sa ajunga pe Pamânt.

     Se pare ca, în cautarea vietii extraterestre, în afara de organizarea de misiuni spatiale extrem de costisitoare si periculoase, omenirea ar trebui sa se aplece si asupra planetei sale de bastina. Chiar daca deocamdata nu am gasi aici prezenta vietii extraterestre, ea putea exista pe Pamânt cu mult timp în urma si sa dispara dintr-un motiv necunoscut. Urme inexplicabile din interiorul straturilor geologice ar putea permite oamenilor de stiinta sa depisteze forme de viata extraterestre. În cazul în care astfel de microorganisme au avut un metabolism diferit, acestea puteau influenta chimia rocilor sau puteau crea depozite de minerale într-un mod diferit de cel caracteristic organismelor vii cunoscute.

     Aceasta ipoteza face imperativa explorarea atenta a Pamântului, în primul rând a zonelor îndepartate si a celor cu conditii nefavorabile, în cautare de noi forme de viata exotice. Este cunoscut faptul ca în fiecare ora dispar 17 specii de animale, inclusiv unele necunoscute anterior. Daca teoria microorganismelor extraterestre va fi dovedita, va deveni evident ca planeta noastra si spatiul cosmic au fost întotdeauna legate între ele. Desi agentia RIA Novosti precizeaza ca opiniile din acest articol apartin autorului si nu reprezinta în mod necesar punctul de vedere al agentiei, câteva sondaje publicate de aceeasi agentie în 2012 si 2013 ilustreaza interesul mediei din Rusia pentru subiectul contactelor extraterestre.

     Conform unuia dintre sondaje, aproape 40 la suta dintre rusi cred în fenomene supranaturale; aceasta cifra este mai mare în rândul femeilor si a celor care s-au declarat religiosi.  22 la suta dintre rusi cred în semne si în horoscoape, dar numai 6 la suta cred în extraterestrii si doar 2 la suta în zombi. Dintre atei, doar 7 la suta au încredere în horoscoape. Crestinii ortodocsi rusi alcatuiesc cea mai mare parte a celor care cred în semne (26 la suta), comparativ cu 13 la suta în rândul adeptilor altor religii si 7 la suta în cazul ateilor. Dar 57 la suta dintre cei chestionati au spus ca nu cred în niciunul dintre fenomenele mentionate.

     Un alt sondaj a fost realizat pentru RIA Novosti în cinstea Zilei Cosmonauticii, comemorând primul zbor în spatiu, al lui Iuri Gagarin, în 12 aprilie 1961. Conform sondajului, aproape unul din patru rusi (23 la suta) se asteapta ca rasa umana sa fie contactata de reprezentanti ai unei civilizatii extraterestre în urmatorii 50 de ani. Totusi, majoritatea rusilor (53 la suta) au spus ca nu cred în extraterestri. Fundatia pentru Opinia Publica, cea care a realizat sondajul, a adaugat ca „Cei care cred ca un contact cu extraterestri ar fi benefic pentru omenire au fost de doua ori mai multi decât cei care cred contrariul”. Sondajul, care a chestionat 1.500 de respondenti, a avut o marja de eroare de cel mult 5 la suta.

     Tot RIA Novosti anunta, pe 2 octombrie 2013, ca Serghei Berejnoi, consilier al comandantului Centrului de control spatial Titov, a declarat la Krasnoznamensk (regiunea Moscova) ca Rusia nu ar fi în stare sa reactioneze daca Pamântul ar deveni tinta unei invazii extraterestre. Autoritatile ruse de aparare aerospatiala nu au fost însarcinate sa se pregateasca pentru eventualitatea unui atac venit din spatiul cosmic. „Sunt destule probleme pe Pamânt si în spatiul din apropierea Pamântului”, a declarat Berejnoi, ca raspuns la întrebarea unui reporter.


    Contacte benefice

     Tarile cu capacitati spatiale sunt, în orice caz, limitate în a construi facilitati militare dincolo de limitele planetei, a continuat el. În conformitate cu termenii Tratatului din 1976 privind spatiul cosmic, la care Rusia este semnatara, se stipuleaza ca statele nu pot plasa pe orbita arme de distrugere în masa, desi armele conventionale sunt permise. Centrul de control spatial Titov, care este condus de catre Fortele de Aparare Aerospatiala din Rusia, este principala facilitate de control a satelitilor militari si comerciali ai tarii. Centrul opereaza în prezent aproximativ 80 la suta din navele spatiale orbitale rusesti.

     O alta declaratie interesanta pe problematica extraterestra îi apartine lui Vsevolod Chaplin, un înalt cleric, foarte influent, în Biserica Ortodoxa a Rusiei, presedintele Departamentului Sinodal al Patriarhiei de la Moscova pentru cooperarea dintre Biserica si Societate. În aprilie 2013, în cadrul unui interviu pentru agentia RIA Novosti, el a fost întrebat care este atitudinea bisericii ortodoxe ruse fata de ufologie. Raspunsul sau a fost ca îngerii si demonii exista într-adevar, dar oamenii care i-au întâlnit i-au confundat adesea cu „asa-numitii extraterestrii”. Îngerii si demonii „sunt creaturi reale cu care oamenii vin uneori în contact atunci când acestia li se dezvaluie”. Venind vorba în interviu despre meteoritul care a cazut de pe teritoriul Rusiei în februarie 2013, Chaplin a spus ca oamenii ar trebui sa-si aminteasca în permanenta ca viata este fragila, „chiar si fara niciun meteorit. (...) Noi ar trebui sa fim întotdeauna gata sa stam în fata judecatii lui Dumnezeu”.

     Prelatul a spus ca ar mai trebui sa luam aminte la faptul ca exista oameni de stiinta care sugereaza ca Soarele si întregul Univers se rotesc în jurul Pamântului „nu într-un sens fizic, ci într-un sens logic”... Conform lui Chaplin, aceasta viziune semnifica faptul ca lumea este astfel creata încât viata inteligenta sa populeze un spatiu care este proportional mic în comparatie cu dimensiunile universului.

    DAN D. FARCAS



    Sursa: MISTERELE LUMII — 15.04.2014 - 9:10 am

  • Prima pagina « Pagina anterioara | Pagina urmatoare »

    Se afiseaza de la 1–20 din 63 articole | Afiseaza 20, 40, sau 60 de articole pe pagina